Politicienii maramureseni sunt invitati, prin intermediul unui ravas, la o intalnire cu cetatenii. Parafrazandu-l pe cetateanul turmentat din ,,O scrisoare pierduta”, ,,Eu cu cine votez?”, baimarenii din doua blocuri ANL din Baia Mare au lansat o adevarata provocare pentru parlamentari, consilieri locali si reprezentantii partidelor.
Profitand de perioada campaniei electorale, cand promisiunile politicienilor par sa nu se mai termine, oamenii i-au invitat pe politicieni la discutii. Si nu orice discutii, ci unele care sa le aduca o rezolvare la problemele cu care se confrunta. Daca politicienii vor raspunde ,,prezent”, cetatenii dau asigurari ca isi vor cantari mai bine optiunea electorala.
Satui de promisiunile facute cu carul decatre politicieni, baimarenii din blocurile ANL de pe Aleea Serelor din municipiul Baia Mare au lansat o provocare inedita pentru reprezentantii partidelor politice din judet, dar si pentru parlamentari si consilieri locali. Desi, in mod normal, politicienii sunt cei avizi dupa intalnirile cu electoratul, mai ales in perioada de campanie electorala, de data aceasta, un grup de baimareni a avut initiativa sa-i invite pe alesii locali si judeteni la dezbateri.
Oamenii motiveaza ca e nevoie de aceasta intalnire pentru a li se rezolva o parte din problemele cu care se confrunta. Baimarenii au fixat si data si locul de intalnire: in 28 octombrie, la ora 17.00, pe Aleea Serelor 2B-2C, blocurile ANL. Daca politicienii vor raspunde ,,prezent” si vor veni cu solutii concrete la problemele cetatenilor, acestia promit ca vor avea in minte mult mai clar numele celui pe care il vor vota.
Scrisoarea deschisa adresata de baimareni pentru politicieni:
Suntem in plina campanie electorala.
Suntem in plina criza economica.
Somajul creste alarmant.
Leul se devalorizeaza pe zi ce trece.
Sunt anuntate o serie intreaga de scumpiri.
Vine iarna !
In mod normal, in astfel de situatii, politicienii organizeaza intalniri cu electoratul si acestuia i se promite cate in luna si-n stele.
A sosit vremea sa va invitam NOI la o intalnire,
stimati ,
PARLAMENTARI, CONSILIERI LOCALI, REPREZENTANTI AI TUTUROR PARTIDELOR POLITICE !
si nu pentru a PROMITE , ci pentru REZOLVA problemele stringente cu care ne confruntam !
Miercuri, 28 octombrie 2009, orele 17.00 str. ALEEA SERELOR 2B-2C blocurile ANL.
P.S. Nu de alta, dar sa stim si noi cu cine sa votam !!!
Semneaza,
LOCATARII BLOCURILOR ANL 2B-2C, ALEEA SERELOR, BAIA MARE
Sursa: Camelia Tocaci