Către toți păstorii de suflete și cei 520.000 de credincioși ortodocși din Episcopia Maramureșului și Sătmarului
Privind cu mare îngrijorare la tabloul morții, pe care COVID – 19 îl amplifică înspăimântător în fiecare zi în lume, prin răpirea de vieți omenești, în special a celor mai vulnerabili, părinții noștri în vârstă și bunicii noștri rugători, înțelepți și veghetori ai satelor și comunităților noastre, care prin experiența lor de viață și povara anilor pe care-i poartă, sunt lumină pentru noi și tezaur uman viu.
Căutând cu luare aminte și cercetând măsurile duhovnicești pe care le adoptau Părinții Bisericii lui Hristos în vremuri de pericole, molime și boli, am luat hotărârea să instituim pe teritoriul canonic al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului post aspru cu ajun pentru zilele de miercuri și vineri, a fiecărei săptămâni, de acum și până la Sfintele Paști, pentru preoții și monahii din Eparhie, care oricum săvârșesc cu ajun Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite la ceas de seară, precum și pentru tot poporul dreptcredincios, care înțelege primejdia ce ne înconjoară și dorește să ne asculte și să ne urmeze.
De asemenea, în fiecare zi din postul ce a mai rămas, la ceas de Vecernie se va citi, la ora 17.00, în genunchi, de către ierarhi, preoți și monahi, în fața Sfântului Altar, purtând epitrahilul la gât, iar de către credincioși în casele lor, în fața icoanei Mântuitorului, cu candela aprinsă sau la lumina lumânării, Canonul de pocăință către Domnul nostru Iisus Hristos, urmat de rugăciunea pe care a trimis-o în teritoriu Sfânta Patriarhie.
În situația în care sfințiții slujitori ai Sfintelor Altare vor săvârși Liturghia Darurilor mai înainte sfințite de la ora 17.00, atunci Canonul de pocăință către Domnul nostru Iisus Hristos se poate citi înainte de a se oficia Sfânta Liturghie.
Îndemnându-vă ca în toate zilele, de acum până la Sfintele Paști, să țineți postul rânduit de Sfinții Părinți ai Bisericii și să rostiți rugăciunile pe care le aveți în evlavie, veniți să facem din vremea care a mai rămas până la Sfânta Înviere pocăință adevărată pentru păcatele noastre și ale întregii lumi, cu nădejdea că Dumnezeul milei, al îndurărilor și al iubirii de oameni își va îndeplini făgăduința făcută poporului său la II Cronici 7, 13-14;
„De voi încuia cerul și nu va fi ploaie, de voi porunci lăcustei să mănânce țara, sau voi trimite vreo boală molipsitoare asupra poporului Meu și se va smeri poporul Meu, care se numește cu numele Meu, și se vor ruga și vor căuta fața Mea, și se vor întoarce de la căile lor cele rele, atunci îi voi auzi din cer, le voi ierta păcatele lor și le voi tămădui țara”.
Încrezători că Dumnezeu ne va asculta cererile și Hristos-Domnul ne va dărui prin mijlocirile Maicii Sale și Mama noastră a tuturor, Sfintele Paști cu Lumina sfânta și comuniune euharistică și ne va aduna împreună, să cântăm cu bucurie și credință „Hristos a Înviat”, așa cum nu am făcut-o nicicând în viața noastră, în așa fel încât cerul și pământul să fie cuprinse de cutremurul de care a fost cuprinsă cetatea Ierusalimului de Florii, care cânta triumfal, la intrarea Domnului: „Osana, Bine este cuvântat cel ce vine în numele Domnului”, să rostim cu umilință: „Dumnezeule milostivește-Te spre noi și ne binecuvintează, luminează fața Ta peste noi și ne miluiește!”
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Baia Mare,
20 martie 2020
† IUSTIN
Episcopul Maramureşului şi Sătmarului
Click 👉 pe linkurile de mai jos pentru a se citi cele două Rugăciuni pentru încetarea noii epidemii și la năprasnica moarte de boli molipsitoare: ⬇️
(1) Rugăciune specială pentru încetarea noii epidemii:
https://basilica.ro/rugaciune-speciala-pentru-incetarea-no…/
(2) Rugăciune la năprasnica moarte de boli molipsitoare
http://molitfelnic.ro/randuiala-slujbei-ce-se-face-in-vrem…/