Preasfinţia Sa Vasile Bizău, Episcopul Eparhiei de Maramureș, a fost prezent duminică, 19 iunie, în mijlocul comunităţii greco-catolice române de la Paris cu ocazia Primei Sfinte Împărtăşanii solemne pentru 31 copii din parohia Sfântul Gheorghe, pregătiţi fiind de Adina și de Flaviu Turbui.
În cuvântul său de învățătură, Preasfinția Sa Vasile i-a îndemnat pe copii să primească darul pâinii coborâte din cer, dar pe care Dumnezeu îl oferă, dorind să rămână cu ei pentru a-i însoți pe calea vieții, pentru a-i ajuta să crească și să devină cu adevărat fii ai Săi.
Comentând pericopa evanghelică a duminicii i-a încurajat pe credincioși să răspundă chemării lui Cristos și să fie apostolii zilelor noastre, transmițând darul credinței generațiilor următoare.
Sărbătoarea comunităţii româneşti de la Paris a fost marcată şi printr-un sugestiv program artistic-spiritual oferit de către copiii Parohiei.
La sfârșitul celebrării, Înaltul Ierarh s-a întreținut cu credincioșii și cu ceilalți invitați.
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult