„Textul evanghelic de astăzi transmite mesajul pe care Isus l-a împlinit până la capăt: iubirea. Atunci când iubirea nu e înțeleasă, ea este interpretată ca un gest slab”, a afirmat Preasfinția Sa Vasile Bizău joi, 2 mai (Joia Mare), în biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare, unde a celebrat Vecernia unită cu Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare și Slujba Spălări picioarelor, împreună cu părintele vicar general Florin Fodoruț, părintele Mircea Indrea și pr. Iacob Talpoș (slujitorii parohiei), dar și un sobor de preoți din Eparhie.
„În atitudinea lui Isus la Cina cea de Taină vedem împlinind frângerea pâinii și gestul spălării picioarelor ucenicilor Săi. Gesturi simple, dar încărcate de atâta semnificație și sens încât rămân evenimente fondatoare, care se repetă și dau mereu viață și sens celor ce le împlinesc. Ele sunt o chemare la trăirea botezului printr-o viață nouă de iubire prin slujire”, a afirmat Ierarhul.
Isus, ridicându-se de la cină, s-a dezbrăcat de hainele Sale, s-a încins cu un ștergar și s-a pus să spele picioarele ucenicilor Săi, gest de neacceptat în viziunea apostolilor, așa cum vedem din răspunsul lui Petru: Doamne, mie niciodată nu o să-mi speli picioarele. Este gestul unui sclav, gest pe care Isus îl face în momentul în care spune că Acum este ceasul Meu.
„În momentul Paștelui, ceasul lui Isus este prezent… El manifestă și face văzută dragostea lui Dumnezeu prin jertfa Sa”, explică PS Vasile. „Dacă nu te voi spăla, tu nu ai parte cu Mine, îi Isus răspunde lui Petru. A avea parte cu Isus este a face mereu trecerea de la ceea ce este viața biologica la cea spirituală, de a actualiza mentalitatea Lui în trăirea credinței, a face prezentă ora Lui Isus în ora noastră dând sens și delicatețe gesturilor și muncii pe care o facem, dar mai ales semenilor noștri, fraților și surorilor noastre… Din Trupul lui Isus se hrănesc ucenicii, dar îl putem atinge și noi astăzi, fiind atenți la suferința oamenilor din jur”.
În această trecere descoperim frumusețea vieții creștine și înțelegem dragostea ca fidelitate, slujire, asumare și înțelegere. E posibil să înțelegem trecerea aceasta privind la atitudinea apostolilor, care, prin umanitate, ajung să înfăptuiască aceleași gesturi ale Sale.
„Isus face gesturi mici: spală picioarele apostolilor și mai apoi, pe cruce, se roagă Tatălui Ceresc. Gesturi mici care au însemnătate mare, la care sunt chemați și oamenii, gesturi mici care dau gust vieții și care îl fac pe om să trăiască astfel încât să poarte cu sine taina sa și Taina lui Dumnezeu… Dacă Eu, Domnul și Învățătorul v-am făcut vouă aceasta, datori sunteți și voi să faceți la fel. Fericiți veți fi dacă veți și face, spune Isus, inaugurând astfel încă o fericire, aceea a celor care știu să iubească slujind, a celor care înțeleg dăruirea de sine și viața trăită în Dumnezeu, care merită să fie trăită până la final alături de El, deoarece urmează Învierea”, a conchis Ierarhul de Maramureș, mulțumind lui Dumnezeu pentru darul Preoției, Taină instituită la Cina cea de Taină și mulțumind preoților pentru slujirea lor, cerând totodată lui Dumnezeu pentru ei sănătate sufletească și trupească, dar și integritate în slujirea sfântă, în Taina pe care o actualizează mereu prin slujirea lui Dumnezeu.