Numeroși credincioși și preoți s-au adunat la mănăstirea „Sfânta Maria” din Baia Mare, cu ocazia hramului, de sărbătoarea „Adormirea Maicii Domnului”.
Surorile baziliene s-au pregătit cu multă grijă ca totul să fie în ordine, iar spațiu generos de care dispune mănăstirea de pe Dealul Crucii a permis organizarea unui eveniment în care toate normele de distanțare socială și igienico-sanitare să fie respectate așa cum se cere. Programul a cuprins, ca de obicei, o seară de rugăciune, vineri, 14 august și Sfânta Liturghie solemnă din ziua sărbătorii, 15 august.
Sărbătoarea s-a desfășurat cu participarea Preasfințitului Vasile, Eparhul de Maramureș, care, la începutul cuvântului de învățătură, când a salutat credincioșii adunați la hram, nu a omis să amintească de cântările ce răsunau cu ocazia acestei sărbători în mănăstirile cunoscute de pe teritoriul Eparhiei, precum Moisei și Bixad.
„Astăzi, noi toți suntem pelerini aici la mănăstirea „Sfânta Maria”. Mulțumim surorilor care ne primesc cu generozitate an de an. Ne-au invitat aici și acum, pe timp de pandemie, timp în care sunt rețineri, îngrijorări și frică, însă, a o cinsti pe Fecioara Maria, respectând normele în vigoare, este un semn al credinței pe care o avem. Cu credința, noi dăm un răspuns. Cineva ne-a invitat și ne-a pus în suflet intenția de a veni aici. Credința este un răspuns pe care noi îl dăm harului lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel numește acest har, în limba greacă –haris- de unde provine apoi dragostea, caritatea și este întotdeauna rodul lui Dumnezeu, care atinge pe fiecare, iar noi, atunci când răspundem, de fapt, trăim credința, pentru că răspundem unei chemări”, a afirmat Ierarhul.
Preasfințitul Vasile a explicat icoana hramului, pictată pe iconostasul din biserica mănăstirii, icoană care redă foarte bine esența sărbătorii: „Icoana are două planuri, care reprezintă două lumi: planul istoric, al nostru, ceea ce putem să vedem; sunt apostolii adunați în jurul Maicii Domnului, care a adormit și în această adormire a ei, trece în lumea nevăzută. În cel de-al doilea plan, reprezentat de Isus Hristos, care o ține în brațe, este imaginea perfectă a lumii de azi și dintotdeauna. Două planuri: planul acesta al timpului cronologic, care trece peste toți, generație după generație, ceea ce putem să vedem cu ochii, este timpul care se scurge, este ceea ce putem să constatăm și să vedem și ne oprim în fața morții. Ne oprim în fața morții și nu putem să vedem mai mult decât cu ochii credinței. Cu ochii credinței vedem cel de-al doilea plan, dincolo de ceea ce ochii trupești ne permit: îl vedem pe Isus, care o primește pe Maica sa în brațe, născută pentru cer, înălțată la cer. Învinge timpul și spațiul și rămâne în gloria cerească alături de fiecare generație”.
Preasfințitul Vasile a propus în continuare credincioșilor să încerce un itinerar de credință care să respecte aceste două planuri, iar viața noastră cronologică să fie interpretată cu ochii credinței, cu ajutorul harului divin, mereu prezent în noi: „În sărbătoarea de astăzi, privind la Preacurata Fecioară Maria cu acest chip luminos, pe care ea ni-l arată întotdeauna ca o mamă, vă propun să facem și noi un itinerar de credință, recunoscând-o pe ea așa cum a răspuns chemării lui Dumnezeu și în același timp, să citim viața noastră în această dublă dimensiune a cronologiei timpului, cu tot ce am adunat până azi și a harului lui Dumnezeu, care este mereu cu noi”.
O propunere concretă, așadar, care cere implicare și voință, dar care, urmată, aduce satisfacție, echilibru și bucurie.
La final, maica Veridiana, Provinciala Ordinului Sfântului Vasile cel Mare, a mulțumit, în numele întregii congregații, tuturor celor implicați în organizarea hramului, dar și preoților și laicilor care se implică constant în activitățile mănăstirii. A mulțumit Preasfințitului Vasile pentru toată susținerea și colaborarea, surorilor din alte congregații și fraților bazilieni, corului de la parohia „Bunavestire” Baia Mare, voluntarilor și credincioșilor prezenți în număr mare. A fost prezentă la sărbătoare și maica Marcela – Emilia Runcan, Superioară Generală a Ordinului.