In viziunea PSD, un guvern restructurat inseamna, potrivit lui Dan Nica, ”o structura supla, cu ministere care sa corespunda celor din tarile membre UE si care sa permita ca absorbtia fondurilor europene sa fie ceea ce ne dorim”, dupa cum informeaza Rompres.
Vicepresedintele PSD a precizat ca termenul pana la care premierul trebuie sa vina cu un Guvern restructurat este unul impus de ”bunul simt”. ”Aceasta criza nesfarsita trebuie sa ia sfarsit. Am obosit cu totii de atata scandal”, a mai spus Dan Nica.
El a precizat ca desi crede ca presedintele Traian Basescu este principalul responsabil pentru aceasta criza, PSD a decis sa participe la consultarile de la Cotroceni, organizate de seful statului, pentru a gasi o solutie pentru finalizarea crizei politice.
Totusi, vicepresedintele social-democrat a precizat ca PSD este sceptic in privinta consultarilor de la Cotroceni, considerand ca rezolvarea situatiei de criza se afla la premierul Tariceanu.
Sursa: Ioana Osan