Liderul PSD Baia Mare, Mircea Dolha, va fi trecut printr-un sondaj de catre colegii de partid inainte sa fie desemnat candidatul partidului la postul de primar al municipiului. Candidatura sa in alegerile locale, desi data ca sigura de liderii organizatiei, este tinuta in suspans, pentru ca numai asa se poate explica decizia realizarii unui sondaj pentru stabilirea unui top al notorietatii acestuia la nivelul urbei in comparatie cu alte persoane dornice sa intre in cursa pentru primarie.
Presedintele organizatiei judetene PSD Maramures, Eugenia Godja, a anuntat ca urmeaza sa se faca o sondare in randul alegatorilor, care va incepe de saptamana viitoare. Ea a spus ca in toate municipiile se procedeaza in mod identic pentru desemnarea candidatilor, astfel incat sondajul nu are nicio legatura cu situatia de la Baia Mare, unde Mircea Dolha a anuntat ca intra in cursa electorala din partea PSD, dar si colegul sau Vasile Vlasin a spus ca si el se gandeste la acelasi lucru.
”Am cerut ca pe lista sa fie trecuti Mircea Dolha, Catalin Chereches, Toni Ardelean, Vasile Vlasin, Florin Tataru si Nicolae Bud, plus alte persoane”, a spus presedintele PSD Maramures, care si-a exprimat insa parerea ca tot Dolha va iesi primul in topul notorietatii. O portita tot a lasat deschisa, spunand ca daca rezultatele nu vor fi cele preconizate atunci decizia va fi lasata pe seama conducerii centrale a partidului.
Potrivit declaratiilor reprezentantilor PSD, pe lista se regasesc insa si persoane care nu mai vor sa candideze, printre care primarul din Tautii Magheraus, Anton Ardelean, si vicepresedintele Catalin Chereches. Ultimul chiar a precizat ca si-a anuntat colegii despre retragerea candidaturii in urma cu mai mult timp, cand acelasi lucru l-a facut si Vlasin. ”Mi-am retras candidatura impreuna cu Vasile Vlasin. Eu sunt barbat si imi mentin decizia. Nu stiu cat de barbat este domnul Vlasin”, a spus Catalin Chereches.
De altfel, anuntul recent al lui Vasile Vlasin, care a lasat sa se inteleaga ca nu e sigura candidatura lui Mircea Dolha la primarie, i-a nemultumit pe colegii sai. Prim-vicepresedintele Ludovica Parvu a declarat ca ”atitudinea jenanta” a lui Vasile Vlasin nu face bine. Mai mult, ea a presupus ca acesta nu a actionat de capul lui in momentul in care a iesit cu o asemenea declaratie, lucru care l-a catalogat grav pentru imaginea PSD.
Ceva mai voalata a fost declaratia sefei organizatiei judetene, Eugenia Godja, care a spus ca a fost ”o sincopa, care se intampla la orice partid”.
Foto: Mircea Dolha, lider PSD Baia Mare (c) eMM.ro
Sursa: M.M.