Regulile impuse de Ministerul Sănătăţii cu privire la începerea şcolii arată că singura preocupare a guvernanţilor a fost fuga de răspundere, apreciază reprezentanţii Partidului Social Democrat.
„Practic, PNL transmite tuturor că au doar obligaţii: copiii, părinţii şi cadrele didactice să poarte mască, să nu stea la mai mult de un metru unul de celălalt, să folosească dezinfectanţi, iar directorii de şcoli că trebuie să asigure triaj epidemiologic, mai multe săli de clasă, separatoare pentru bănci, program diferit de la o clasă la alta. Asta în condiţiile în care PNL nu a fost în stare să ofere nici măcar măştile promise persoanelor defavorizate!”, au scris social-democraţii, miercuri, pe Facebook.
Potrivit acestora, „România educată a PNL este România în care copiii din familiile defavorizate nu contează, prin urmare sutele de mii de familii care nu au bani pentru măşti de protecţie nu au dreptul să îşi trimită copiii la şcoală”.
„România educată a PNL este cea în care salariile cadrelor didactice sunt considerate de premierul Orban „bani de cârciumă”, prin urmare profesorii nu merită majorarea salariilor prevăzută de lege. România educată a PNL este România în care elevii din comunităţile locale unde nu există suficiente săli clasă şi nici bani pentru a aplica regulile dispuse din birourile de la Victoria nu au dreptul la educaţie. România educată a PNL este România în care studenţii nu există, prin urmare, pentru începerea anului universitar nu au fost stabilite norme”, susţine PSD.
Social-democraţii acuză Guvernul Orban că „a devenit o ameninţare la adresa românilor”.
„Educaţia nu este cârciuma lui Orban, profesorii nu sunt subordonaţii lui Anisie, iar copiii României nu sunt cobaii lui Tătaru! Votarea moţiunii de cenzură pentru demiterea celui mai nociv guvern din istoria recentă a României este mai mult decât o necesitate, este o datorie pentru viitorul acestei ţări!”, se mai arată în postarea PSD. AGERPRES