Liderul social-democratilor Mircea Geoana, alaturi de fostul presedinte Ion Iliescu au denuntat existenta unei crize politice de o gravitate fara precedent. Ca urmare, PSD va declansa procedura de suspendare din functie a presedintelui Romaniei, in conformitate cu articolul 95 din Constitutie, dupa cum informeaza Rompres.
Pentru declansarea procedurii de suspendare din functie a sefului statului este nevoie de semnaturile a cel putin o treime dintre cei 469 de parlamentari. Este necesara consultarea Curtii Constitutionale, precum si organizarea unui referendum.
Social-democratii au anuntat ca vor face "toate demersurile posibile" si pentru demiterea primului-ministru, dar nu s-au decis inca daca vor depune o motiune de cenzura sau vor recurge la alte modalitati.
PSD va avea consultari cu partidele parlamentare in ideea convocari unei sesiuni extraordinare a Legislativului pentru declansarea procedurii de suspendare din functie a presedintelui tarii. De asemenea, PSD considera ca este imperios necesara prezenta presedintelui Romaniei si a premierului in fata Parlamentului pentru explicatii.
PC incearca formarea unei noi coalitii politice care sa salveze Romania "de statul politienesc pe care intentioneaza sa-l instaureze presedintele Traian Basescu". "Ne preocupa formarea unei coalitii puternice impotriva sistemului discretionar si autoritar al unui presedinte care se doreste a fi democrat", a afirmat liderul conservatorilor, Dan Voiculescu.
PC se asteapta in continuare la crize create de Traian Basescu si se teme ca imaginea Romaniei in Uniunea Europeana va fi afectata de scandalurile interne. Conservatorii vor avea discutii cu PNL si cu PSD, precum si cu celelalte partide parlamentare pentru a identifica solutiile de iesire din criza politica.
Din partea UDMR, senatorul Gyorgy Frunda este de parere ca cei mai multi dintre parlamentari nu vor alegeri anticipate, asa ca vor fi foarte atenti la ce se va intampla cu guvernul. "Din toata aceasta rafuiala au de pierdut atat PNL, cat si PD", a afirmat senatorul UDMR, care a adaugat ca si Traian Basescu a facut o greseala politica atunci cand a decis sa faca public biletelul, lucru care il va costa.
Presedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, considera ca si Traian Basescu si Calin Popescu Tariceanu sunt vinovati – primul de complicitate si celalalt de tainuire – si ca amandoi sunt "prizonierii" unor grupuri de interese de tip mafiot. "Au venit la putere impreuna, trebuie sa plece impreuna", afirma Vadim Tudor.
In plan juridic, biletelul trimis de premierul Tariceanu presedintelui Basescu, la care era anexat un raport privind compania Rompetrol, nu a produs efecte, cel putin pentru moment.
Departamentul National Anticoruptie (DNA) nu s-a autosesizat in legatura cu biletelul. Purtatorul de cuvant al DNA, Livia Saplacan, a precizat ca nu exista elemente care sa indice savarsirea unor fapte de coruptie. In masura in care vor aparea noi elemente, acestea vor fi analizate si se va lua o decizie.
Procurorul general Laura Codruta Kovesi a declarat ca, teoretic, in cazul biletului, ar putea fi vorba despre infractiunea de coruptie. Parchetul General va trebui sa analizeze, in perioada urmatoare, daca are suficiente date pentru a se autosesiza. Deocamdata, vor fi analizate informatiile care au aparut in mass-media pe acest subiect. "Vom intra si noi in posesia acelui bilet si vom analiza daca se impune sa ne sesizam din oficiu sau nu^^, a spus Kovesi.
Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Anton Pandrea, apreciaza ca nu a fost afectat sistemul judiciar prin faptul ca premierul i-a trimis presedintelui biletul referitor la dosarul Rompetrol. "Este un aspect privat, al unei corespondente private intre doua personalitati, care in momentul de fata nu afecteaza sistemul judiciar", a declarat presedintele CSM.
Sursa: Ioana Osan