Avem o tendință naturală să căutăm și să ne concentrăm pe informațiile care ne confirmă convingerile, ignorând sau minimalizând dovezile contrare. Acest lucru ne ajută să menținem un sentiment de coerență internă, dar ne poate împiedica să vedem adevărul. Trăim într-o eră în care avem acces la o infinitate de surse, dar paradoxal, mulți preferăm să rămânem în zona de confort informațional. Alegem să credem doar ce confirmă convingerile noastre, fără să ne documentăm din mai multe perspective.
Recunoașterea faptului că ne-am înșelat sau că am fost păcăliți poate fi extrem de dificilă din mai multe motive psihologice profunde. Iată câteva perspective care explică această rezistență:
Disonanța cognitivă – Aceasta este o teorie fundamentală în psihologie care explică disconfortul mental resimțit atunci când există o discrepanță între convingerile noastre și realitate. Dacă recunoaștem că am greșit, trebuie să ne confruntăm cu ideea că am făcut alegeri greșite sau că ne-am înșelat singuri. Creierul nostru tinde să minimizeze acest disconfort fie justificându-ne deciziile, fie ignorând dovezile contrare.
De exemplu, dacă ai investit timp, energie sau bani într-o direcție greșită, disonanța cognitivă te poate face să continui doar pentru a evita sentimentul de regret.
Costuri irecuperabile – Odată ce am investit resurse semnificative într-o idee sau o relație, avem tendința să rămânem angajați în acel drum chiar dacă realitatea ne arată că nu e cea mai bună alegere. Acest lucru se întâmplă deoarece simțim că renunțarea ar face ca toate eforturile noastre de până atunci să fie inutile, iar asta e greu de acceptat din punct de vedere emoțional.
Mândria și imaginea de sine – Recunoașterea unei greșeli poate fi percepută ca un atac asupra mândriei și a imaginii noastre de sine. Ne place să credem că suntem inteligenți, capabili și raționali. Admiterea unei greșeli implică acceptarea faptului că nu am fost suficient de vigilenți, iar asta poate fi greu de procesat, mai ales în fața altora.
Presiunea socială – Dacă am susținut o opinie sau o decizie în fața altor oameni, recunoașterea greșelii poate părea un semn de slăbiciune. Din cauza presiunii sociale, putem continua să apărăm o poziție doar pentru a evita judecata sau umilința.
Legătura emoțională cu decizia – Uneori, suntem emoțional atașați de alegerile noastre, fie că este vorba despre o relație, un proiect sau o credință. Emoțiile pot prevala asupra rațiunii, iar atașamentul față de ce „ar fi trebuit să fie” ne poate bloca să vedem realitatea așa cum este.
Recunoașterea că o direcție este greșită implică adesea schimbarea cursului și luarea unor decizii noi, care pot fi înfricoșătoare. Chiar și atunci când știm că am greșit, rămânerea pe același drum poate părea mai puțin riscantă decât confruntarea cu incertitudinea. Recunoașterea unei greșeli necesită curaj, dar este esențială pentru a ne elibera de direcțiile greșite și pentru a ne realinia cu adevărul. Este un proces care, deși inconfortabil, duce la o creștere profundă.
Cât de ușor sau de greu îți este ție să recunoști o greșeală atunci când îți dai seama că ai fost pe un drum greșit, și ce te motivează (sau te împiedică) să faci acest pas?
Mai multe articole semnate de Ioana-Lorena Marchiș puteți găsi accesând următorul link:
https://www.facebook.com/profile.php?id=100087801557217
Psiholog Ioana-Lorena Marchis
– Servicii de creare site web
