Învață să spui NU asertiv, cu încredere și cu argumente (dacă este necesar), de fiecare dată când cerințele și așteptările celorlați îți depășesc limitele.
Limitele sănătoase ne ușurează viața și ne îmbunătățesc relațiile cu ceilalți.
Dacă cauți validare din partea celorlalți acceptând întotdeauna solicitările lor, spui mereu DA pentru a-i mulțumi pe alții, pentru a fi acceptat sau pentru a evita conflictele, vei acumula frustrări care într-un final îți vor afecta stima de sine și vei începe sa ai sentimente negative față de cei a căror atenție o cauți.
De fiecare data când pui nevoile celorlalți mai presus de propriile nevoi, spunând DA în situații în care ai dori sa spui NU, nu faci decât sa întărești comportamentul celorlalți, care vor avea mereu așteptări sa le răspunzi pozitiv indiferent de solicitare.
Ai dreptul sa spui NU fără sa te simți vinovat. Poți începe prin a răspunde cu „lasă-mă să mă mai gândesc la asta și revin cu un răspuns”, in loc sa accepți pe loc sau dacă îți este greu sa spui NU din prima, iar mai apoi ai timp sa analizezi solicitarea și ce simți în legătură cu asta. Ceilalți pot recurge la șantaj emoțional, învinovățire, reacții de furie când primesc un răspuns negativ, dar ține mine cădacă nu hotărăști tu pentru tine, o vor face alții,așa ca merită să spui NU dacă acest răspuns este în concordanță cu ceea ce gândești.
Iar partea bună este că, de cele mai multe ori, când vei spune NU altora pentru a-ți spune DA ție, vei observa ca majoritatea oamenilor nu se vor supăra și vor fi înțelegători, chiar vei realiza ca nici nu aveau chiar asa mare nevoie de ajutor și își găsesc alte metode pentru rezolvarea nevoilor lor.
Ai grija de sănătatea ta mintală. Ai grijă de tine.
Mai multe articole semnate de Ioana-Lorena Marchiș puteți găsi accesând următorul link:
https://www.facebook.com/profile.php?id=100087801557217
Psiholog Ioana-Lorena Marchis