Romania s-a situat in 2010 pe penultimul loc din Uniunea Europeana dupa valoarea Produsului Intern Brut pe cap de locuitor masurat prin Puterea de Cumparare Standard (PPS) a populatiei, cu 46% sub media UE, fiind urmata doar de Bulgaria, care este pe ultimul loc pentru al treilea an consecutiv, cu 44%, informeaza Novinite, citand date ale Eurostat. Astfel, in Romania, valoarea PIB pe cap de locuitor exprimat in PPS s-a situat in 2010 la 46% sub media Uniunii Europene, fata de 47% in 2009.
In comparatie, in 2010, PIB-ul pe cap de locuitor in cea mai prospera tara a blocului celor 27, Luxemburg, exprimat in PPS, a fost mai mult de doua ori si jumatate din media UE (egala cu 100%), in timp ce Olanda a inregistrat un nivel de o treime peste media UE (33% mai mare fata de media).
Doar 12 tari au avut in 2010 un PIB pe locuitor exprimat in PPS mai mare fata de media din blocul comunitar. Dintre acestea, Irlanda, Danemarca, Austria si Suedia au avut un PIB per capita exprimat in PPS intre 20% si 30% peste media UE, iar Belgia, Germania si Finlanda intre 15 si 20%.
Marea Britanie a inregistrat 12% peste medie, Franta 8%, iar Italia 1%, in timp ce Spania si Ciprul s-au situat in jurul mediei UE.
Grecia, Slovenia, Malta, Portugalia si Republica Ceha au inregistrat un PIB pe locuitor exprimat in PPS intre 10% si 20% mai mic decat media UE, in timp ce in Slovacia a fost in jur de 25% sub media.
Ungaria, Estonia, Polonia, Lituania si Letonia au avut valori intre 35% si 50% mai mici, in timp ce in Romania si Bulgaria a fost de in jur de 46% si respectiv 44% sub media UE27.
Datele pentru 2010, 2009 si 2008 au fost publicate vineri de Eurostat, biroul de statistica al Uniunii Europene. Ele se bazeaza pe paritatile puterii de cumparare revizuite si cel mai recent PIB si cifrele populatiei.
in plus fata de cele 27 de state membre ale UE, acestea acopera trei state membre AELS /Asociatia Europeana a Liberului Schimb – AELS, EFTA/, patru tari candidate la UE si trei tari din Balcanii de Vest.
Sursa: Agerpres