“Ideea generala e ca fiecare este liber sa faca ce vrea, insa trebuie sa invete sa aleaga! Poate alege sa incerce droguri sau sa nu se atinga niciodata de ele. Vreau sa ma asigur ca e perfect constient in ce se baga”, a afirmat Puya la sosirea in Baia Mare.
Interpretul a relatat ca e foarte dificil sa sustii o astfel de campanie antidrog. Din cauza problemelor de statistica, aceasta munca pare uneori o lupta cu morile de vant, sustine el. Motivul – nu exista date exacte privind numarul persoanelor dependente de droguri, iar efectul informarilor in randul tinerilor nu poate fi vazut.
Una dintre marile piedici intalnite de initiatorii campaniei este lipsa colaborarii din partea celor vizati. Parintii dependentilor de droguri incearca sa ascunda ceea ce se intampla fie de frica, fie de rusine, fara sa isi dea seama ca de fapt agraveaza situatia.
Reprezentantii ARAS au aratat ca vor sa deschida un centru de ajutor pentru dependenti, dar ca se confrunta cu lipsa fondurilor. O incercare de acest gen s-a facut in Bucuresti, dar proiectul a cazut pentru ca voluntarilor nu li s-a permis sa utilizeze metadona (drog de sinteza) pentru a-i ajuta pe dependentii de stupefiante sa depaseasca starea de sevraj. Acest sistem de tratament e folosit in occident, insa in Romania nu a fost inca acceptat
Oficialii implicati in campanie au atras atentia ca, de regula, consumul de droguri injectabile duce nu numai la dependeta, dar si la riscul infectarii cu boli deosebit de grave cu ar fi HIV sau hepatita de tip C. Ei au precizat ca aproximativ 70 % din persoanele dependente de droguri sunt infectate cu hepatita C.
In zonele fierbinti din Bucuresti fundatia ARAS distribuie gratuit seringi de unica folosinta persoanelor dependente de droguri. Distributia se face pe baza de cod unic pentru fiecare persoana dependenta de droguri, totul fiind confidential.
Conducerea ARAS nu detine date conform carora in Maramures sa fi fost raportate cazuri de intoxicare cu stupefiante, desi autoritatile recunosc ca aceasta zona a devenit in ultima perioada extrem de atractiva pentru traficantii de droguri.
Unul din scopurile pentru care se militeaza in aceasta campanie nationala antidrog e modernizarea centrelor de dezitoxicare din Romania, care, pe langa faptul ca sunt putine la numar, au si dotari foarte slabe. Campania a fost inceputa pe 13 octombrie si se va incheia pe 2 decembrie. Ea face parte din proiectul “Invata sa alegi” realizat cu sprijinul financiar GFATM si in parteneriat cu TVR2 si Ministerul Educatiei si Cercetarii.
Sursa: Dan Horvat