Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a anuntat, astazi, 30 aprilie, ca programul de innoire a parcului auto va fi implementat incepand cu 15 aprilie, iar valoarea unui tichet va fi de 1.500 de euro, ministrul neputand preciza cate tichete vor fi emise. Oficialul a explicat ca autoritatile sunt „in perioada de evaluare si analiza”.
Ministrul a precizat ca valoarea unui tichet in cadrul programului Rabla va fi de 1.500 de euro, dar a adaugat ca nu poate spune cate astfel de tichete vor fi emise. „Incercam sa concentram in asa fel incat sa avem o singura emisie de vouchere pe tot anul”, a adaugat Rovana Plumb.
Ministrul Mediului, care este si presedinte al organizatiei de femei a PSD, a fost prezenta, sambata, la Ploiesti, unde a participat la conferinta de alegeri a PSD Prahova.
Rovana Plumb anunta in ianuarie ca Ministerul Mediului vizeaza schimbari in Programul „Rabla„, care s-ar putea aplica masinilor non-euro, Euro 1 si Euro 2, printre care cresterea primei de casare de la 3.800 de lei la 1.500 de euro, dar si acordarea reducerii contra unui singur voucher, alaturi de eliminarea intermediarilor.
Ministrul preciza ca se discuta ca reducerea la achizitionarea unei masini noi sa se faca in schimbul unui singur voucher. In prezent, prin Progamul „Rabla”, o persoana poate cumpara o masina noua prezentand, pentru o reducere mai mare, pana la trei vouchere, dat fiind faptul ca acestea pot fi tranzactionate pe piata libera.
In octombrie anul trecut, premierul Victor Ponta declara ca „ar trebui sa fie un singur tichet, iar aceasta facilitate sa fie pentru cel care isi caseaza masina, nu pentru cel care o tranzactioneaza, pentru ca este un fel de bursa ilegala a tichetelor, nereglementata si neimpozitata”.
Programul guvernamental de casare a masinilor uzate, denumit Programul „Rabla„, permite proprietarilor cu masini mai vechi de zece ani sa duca autovehiculul la casat, primind in schimb o prima sub forma de tichet valoric. Tichetul nu este nominal si poate fi vandut si folosit de catre „purtatorul” acestuia pentru a obtine reducerea la achizitionarea unei masini noi, care pana in acest an a fost de 3.800 de lei.
Tichetele sunt acordate proprietarilor care isi caseaza masinile prin firmele colectoare (REMAT-uri), carora Administratia Fondului de Mediu le repartizeaza aceste vouchere.
Valorificarea la liber a voucherelor si posiblitatea achizitionarii unei masini noi folosind pana la trei tichete au fost introduse in 2010 in Programul „Rabla”.
In 2010 au fost casate prin Programul „Rabla” 186.854 de masini, fiind cumparate aproape 60.000 de masini noi cu ajutorul bonurilor valorice, fata de 32.327 de masini scoase din uz prin editia 2009 a programului. In 2011 au fost scoase din uz 116.641 de masini vechi si au fost cumparate aproximativ 40.000 de vehicule noi, potrivit datelor furnizate de Ministerul Mediului la sfarsitul fiecarui an.
Sursa: Mediafax