Valori mari ale radiatiilor UV s-au semnalat in ultimele zile in Romania, insa meteorologii au declarat ca ”norul rosu” de ultraviolete, a carui intensitate este de zece ori mai mare decat cea care poate fi suportata de piele, nu s-a extins in tara noastra. Cu toate acestea, dermatologii au avertizat populatia sa nu se expuna la soare la orele pranzului ca sa nu sufere arsuri si au precizat ca riscul aparitiei unor tumori maligne este mult mai mare, mai ales in cazul persoanelor cu alunite pe piele.
In Romania, indicele de radiatie ultravioleta se afla ieri, 2 iulie, intre 6 si 8, adica la un nivel de radiatie ”mare“, insa specialistii au aratat ca abia cand acesta va depasi indicele 10 exista motiv de alerta si trebuie instituite masuri speciale, de genul celor din Ungaria – unde s-au interzis activitatile in aer liber la orele amiezii.
Chiar in conditiile unor valori mai mici de UV, dermatologii au cerut populatiei sa evite expunerea la soare intre orele 11.00 si 16.00, pentru ca foarte repede se pot imbolnavi de melanom, cel mai agresiv cancer de piele, care se transforma rapid in metastaza.
Indicele radiatiei ultraviolete (indicele UV) este o estimare internationala a nivelului radiatiei ultraviolete la suprafata Pamantului. Se calculeaza cu scopul de a ajuta populatia sa se protejeze de radiatiile ultraviolete in conditiile in care cerul este senin.
Valoarea indicelui UV in conditii de cer senin este estimata in functie de concentratia stratului de ozon, localizarea geografica, pozitia Soarelui, albedoul suprafetei terestre, aerosoli. Din acest motiv, indicele UV poate avea valori diferite in zile diferite in aceeasi localitate, sau in aceeasi zi in localitati diferite.
Indicele UV indica relativ gradul de risc prin expunerea la radiatia ultravioleta (UV). Scara indicelui este de la 0 la 11+. Cu cat este mai mare valoarea indicelui cu atat este mai puternic potentialul pentru deteriorarea pielii si a ochilor.
Indicele UV in conditii de cer senin la amiaza pentru 2 iulie 2009 in mai multe localitati din Romania, potrivit datelor preluate de INMH de la EUMETSAT O3MSAF:
1. Alba Iulia – 7.1
2. Bacau – 7.1
3. Bistrita – 7.0
4. Braila – 7.6
5. Brasov – 7.4
6. Bucuresti – Baneasa – 7.7
7. Cluj Napoca – 7.0
8. Constanta – 8.1
9. Craiova – 7.4
10. Drobeta Turnu Severin – 7.3
11. Galati – 7.6
12. Iasi – 7.1
13. Mangalia – 8.1
14. Oradea – 7.2
15. Satu Mare – 6.9
16. Timisoara – 7.2
Sursa: M.M.