Intr-o declaratie de presa sustinuta la sediul guvernului la putin timp dupa depunerea demisiei, Radu Stroe si-a motivat gestul, aratand ca dupa ce a pierdut alegerile pentru functia de vicepresedinte responsabil cu relatiile institutionale si administrative, in fata lui Victor Paul Dobre, implicit a pierdut si increderea partidului.
Radu Stroe, care este senator PNL in circumscriptia Maramures, a precizat ca se va intoarce la Comisia SRI din Parlament. El a mai spus ca nu va demisiona din PNL si ca de fiecare data cand i se va cere se va pune in slujba partidului.
Secretarul demisionar a mai anuntat ca va depune un denunt penal impotriva Elenei Udrea, care intr-o declaratie televizata a facut referire la faptul ca Radu Stroe i-a cerut sa intervina pe langa presedintele Traian Basescu ca sa obtina functia de ministru al apararii ori de sef al SRI.
Radu Stroe a precizat ca declaratiile i s-au parut mult prea grave, astfel incat s-a vazut nevoit sa actioneze. Totusi, el a precizat ca ar fi dispus sa renunte la plangere in cazul in care fostul consilier prezidential ar retracta public afirmatiile facute despre el.
Sursa: Ioana Osan