Autoritățile se așteaptă ca noul record de cazuri noi să fie depășit în perioada următoare și, ca urmare, să crească și gradul de ocupare a locurilor din spitale.
Raed Arafat, şeful DSU: Avem infectări din ce în ce mai multe. Înseamnă că nu ne-am stabilizat, nu suntem pe un platou încă și putem să ne așteptăm la surprize și la creşteri mai rapide încă și asta înseamnă că dacă ajungem la un număr foarte mare de infectări putem să ajungem și la un impact pe sistemul sanitar mai serios. De asta, persoanele care sunt simptomatice să rămână acasă până se testează, până sunt sigure că nu sunt pozitive înainte să meargă la locul de muncă, înainte să circule cu mijloacele de transport în comun. Eşti simptomatic, testează-te! Dacă ai un test antigen rapid negativ și totuși ești simptomatic, tușești, ai febră, ai probleme respiratorii, fă un test PCR, ca să fii sigur că nu ești pozitiv, înainte să te duci la locul de muncă și să ne trezim că un întreg birou sau o întreagă secție este bolnavă acasă.