Şase bombardiere ruseşti au fost interceptate deasupra Mării Negre de către avioane de vânătoare britanice desfăşurate în România şi care securizează spaţiul aerian al NATO, potrivit unui comunicat difuzat de Royal Air Force, citat de AFP.
Ministerul rus al Apărării a negat informaţiile Royal Air Force. Aparatele de tip Eurofighter Typhoon au decolat luni dimineaţa, de la baza aeriană Mihail Kogălniceanu (sud-est) ″ în răspuns la prezenţa a şase bombardiere tip Sukhoi Su-24 Fencer care se aflau în apropierea spaţiului aerian al NATO, deasupra Mării Negre”, se arată în comunicat. Bombardierele ruseşti s-au îndreptat apoi spre Crimeea, a menţionat sursa citată, relatează Agerpres.
Această operaţiune ″face parte din misiunea poliţiei aeriene consolidate a NATO în cadrul căreia acţionează Royal Air Force pentru a descuraja orice agresiune a Rusiei, pentru a da asigurări prietenilor români şi a pune în aplicare angajamentul Regatului Unit de a asigura apărarea colectivă″ a ţărilor membre NATO, au precizat forţele aeriene britanice.
″Am fost avertizaţi în legătură cu o importantă activitate aeriană rusă care a avut loc aproape toată noaptea (…) înainte de a primi ordinul de a decola″, a declarat unul dintre piloţi, citat de aceeaşi sursă.
Ministrul român al Apărării, Mihai Fifor, a descris luna trecută drept ″frecvente″ astfel de ″provocări″ din partea Rusiei, notează AFP. Patru bombardiere tip Typhoon sunt desfăşurate în cadrul acestei misiuni la baza militară din Mihail Kogălniceanu, unde se află sute de militari americani.
Royal Air Force este prima forţă aeriană a Alianţei Nord-Atlantice care asigură o misiune de poliţie aeriană din România şi sub comandamentul NATO, după prezenţa a patru avioane F-15C Eagle în cadrul US Air Force în Bulgaria, se precizează în comunicatul difuzat de RAF.
Rușii au negat informațiile
Ministerul rus al Apărării a negat informaţiile Royal Air Force potrivit cărora avioanele britanice de luptă ar fi interceptat pe 13 august şase bombardiere ruseşti SU-24 deasupra Mării Negre. Oficialii de la Moscova susţin că la acea dată, 4 aparate de zbor din escadrilele Flotei Mării Negre, printre care nu era niciun bombardier Su-24, au efectuat zboruri planificate anterior deasupra Mării, relatează TASS.
“După ce au încheiat misiunea, a fost identificat un avion militar dintr-un stat NATO. Acesta nu a făcut nicio manevră, nu a deviat de la cursul său şi nu s-a apropiat de aparatele de zbor ruseşti care se întorceau la bază”, afirmă Ministerul rus al Apărării.
Oficialii de la Kremlin mai spun că zborurile avioanelor de luptă ce ţin de forţele navale ruseşti au loc cu respectarea strictă a regulilor internaţionale privind folosirea spaţiului aerian şi fără încălcarea graniţelor altor state.