Noua persoane au fost ucise, iar altele au fost ranite duminica, intr-un schimb de focuri intre grupari rivale de motociclisti la un restaurant Twin Peaks Sports Bar and Grill din Waco, in Texas, relateaza CNN.
Autoritatile au anticipat aparitia unor probleme si au trimis politisti inainte de incident.
„Au fost cel putin trei grupari rivale aici in aceasta (duminica) dimineata. Cat timp se aflau aici, am trimis ofiteri la fata locului. Ne asteptam la probleme”, a declarat sergentul W. Patrick Swanton, un purtator de cuvant al politiei din Waco. Ulterior el a declarat ca este vorba despre cel putin cinci grupari.
Cearta, care a izbucnit in restaurantul Twin Peaks si s-a extins in parcare, a degenerat, de la batai cu pumnii si picioarele la folosirea armelor de foc, a declarat Swanton.
„In experienta mea de aproape 35 de ani, aceasta este cea mai violenta si infioratoare scena cu care am avut de-a face”, a spus purtatorul de cuvant.
Motociclistii au tras unii asupra altora si asupra politistilor, care au ripostat.
Swanton a criticat restaurantul Twin Peaks pentru ca nu s-a implicat in lupta impotriva gruparilor in trecut. El a refuzat sa dezvaluie care sunt gruparile implicate in schimbul de focuri de duminica.
„Suntem frustrati? Desigur. Pentru ca noi credem ca restaurantul ar fi putut face mai mult pentru a impiedica acest lucru”, a declarat el.
Conducerea restaurantului a emis un comunicat de presa in care afirma ca examineaza circumstantele incidentului armat. Restaurantul din Waco este o franciza.
„Suntem recunoscatori ca niciun angajat, client sau politist nu a fost ranit in aceste violente fara sens, din afara restaurantului, si suntem alaturi de familiile celor ucisi”, se arata in comunicat.
Pentru a scapa de violente, unii clienti si angajati ai restaurantului s-au ascuns in camera frigorifica, potrivit postului KWTX, afiliat CNN. Potrivit postului, au fost confiscate peste 100 de arme, iar politia din Waco a anuntat ca aresta in continuare persoane inarmate care soseau la restaurant.
Swanton a declarat pentru presa ca opt persoane au fost ucise la fata locului, iar alta a decedat la un spital din zona. In total, 18 persoane au fost spitalizate. Imediat era neclar daca printre raniti se afla si persoana care a murit. Toate persoanele ucise si ranite sunt, se pare, motociclisti.
Niciun politist nu a fost ranit, a declarat Swanton, care a laudat felul in care au reactionat fortele de ordine.
„Actiunea lor a salvat vieti, impiedicand luptele sa se extinda duminica dimineata, cand este foarte aglomerat”, a spus el. „Bine ca ofiterii erau aici si au luat masurile necesare pentru a salva numeroase vieti”, a adaugat purtatorul de cuvant.
Sursa: Mediafax