Rămas bun, HORIA! Dumnezeu să te odihnească în pace!

Oare cum se poate scrie despre HORIA CRIȘAN la timpul trecut? Poate cel mai la îndemână e să spui ce a făcut în trecerea lui pe Pământ. Foarte pe scurt asta ar suna cam așa:

A venit din Caransebeș la liceul minier ca să se facă handbalist. A ajuns în minerit, la EM Șuior, unde a rămas mai bine de două decenii. A jucat handbal la Cuprom și Șuior, unde a activat și ca antrenor, la băieți și apoi la echipa feminină. O vreme s-a dus și la Deva, dar a revenit acasă.

A fost jurnalist în presa scrisă, la Opinia și Informația Zilei, la radio (Galaxia), dar și în televiziune (TV Plus), a comentat partide de handbal, rugby și fotbal, a fost crainicul sălii „Lascăr Pană” la diferite competiții și multe multe altele. A făcut de toate pentru că sportul a fost viața lui.

S-a implicat și în viața publică a comunității, fiind ales în două mandate consilier local la Primăria Baia Sprie.
Aproape cu 15 ani în urmă s-a apucat să formeze și să antreneze copiii din Baia Sprie, reușind să facă o echipă competitivă. Din această echipă a ieșit la lumină Oana Borș, nepoata lui, cea care l-a determinat să înceapă această muncă. Și a muncit mult, atât cât a trebuit ca Oana să ajungă în toate echipele naționale de junioare, la Minaur Baia Mare și în cele din urmă la echipa națională de senioare, fiind o valoare certă a handbalului românesc.

A considerat asta ca pe cea mai mare realizare a lui, spunând nu o dată că: „eu mă voi duce, dar sunt mulțumit că am lăsat ceva în urma mea în această disciplină sportivă”. Și era tare mândru de ce a făcut…
Cam asta ar fi totul. Ieri, după câteva zile deosebit de grele, urmare a unei operații complicate, inima încercată a lui Horia n-a mai vrut, de fapt n-a mai putut, să bată.

De o jumătate de secol am fost prieteni apropiați, la bucurii și necazuri, am lucrat mulți ani împreună la mină și în presă. Știu că va fi greu să nu-l mai știu printre noi, dar va trebui să mă obișnuiesc. Altă cale, din păcate nu există…
Rămas bun, HORIA, Dumnezeu să te odihnească în pace!

Grigore Ciascai