In luna august vor fi rambursate aproximativ 1.072 de milioane de lei, respectiv 255 de milioane de euro, care inseamna 2.810 deconturi de TVA catre agentii economici, a anuntat ministrul Finantelor Publice, Gheorghe Pogea. Platile vor fi facute la urmatoarele date: in 6 august vor fi platite 542 de deconturi in valoare de 250 de milioane de lei, in 24 august vor fi platite 702 deconturi in valoare de 322 de milioane de lei, iar in data de 29 august vor fi decontate 1566 de deconturi in valoare de 500 de milioane.
Incepand cu data de 4 august pe portal MF sau ANAF orice agent economic isi poate verifica data la care i se va face decontarea. Agentii economici care au decizii de rambursare de TVA aprobate si nu se afla in expertiza Ministerului Finantelor Publice, respectiv a ANAF, vor putea vedea data la care isi vor primi banii, introducand trei elemente: codul unic de inregistrare, luna si anul pentru care se solicita decontul si valoarea decontului.
“Este dreptul acestor oameni de a-si primi banii la timp, cu atat mai mult sa stie data la care ii vor primi, pentru a-si putea stabili mai bine managementul de lichiditati si fluxurile financiare ale companiilor”, a declarat ministrul Finantelor.
Sursa: Ioana Osan