Doisprezece militari americani au fost răniţi în timpul unui exerciţiu desfăşurat la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii. Toţi au fost transportaţi la Spitalul Militar din Cluj-Napoca.
Militarii americani participau la o paraşutare de noapte în cadrul exerciţiului Swift Response 17-1 de la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii, transmite Antena 3. Aceştia au suferit răni la picioare, în urma aterizării cu paraşuta şi au fost transportaţi la Spitalul Militar din Cluj Napoca, unde au rămas internaţi, starea lor fiind stabilă.
Scenariul conceput pentru acest exerciţiu a prevăzut, sâmbătă dimineaţă, înconjurarea, ocuparea, securizarea şi operaţionalizarea în favoarea aliaţilor a unei baze militare, în acest caz a Bazei 71 Aeriană Câmpia Turzii. Acţiunea militară a început la ora 4 şi s-a încheiat după patru ore.
Comandantul Spitalului Militar Cluj-Napoca, Doina Baltaru, a declarat pentru Mediafax , la doar cateva ore de la producerea incidentului că 11 dintre militari
au fost externaţi, si că doar unul, cu contuzie de coloană, se mai află in spital .” Probabil luni sau marţi va fi externat şi acesta”, a spus Baltaru.
Un număr de 12 militari americani care au participat vineri la o paraşutare de noapte în cadrul exerciţiului Swift Response 17-1 de la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii au fost răniţi şi internaţi la Spitalul Militar din Cluj-Napoca.