DNA a inregistrat, din 15 mai 2013 pana in prezent, 4.183 de dosare, in care sunt cercetati, intre altii, un ministru, doi fosti ministri, doi senatori, trei deputati, trei presedinti de consilii judetene, 45 de primari, dar si sapte judecatori si doi procurori, conform unui raport de activitate.
In aceeasi perioada, DNA a trimis in judecata 262 de dosare, trei dintre acestea cu acord de recunoastere a vinovatiei. Astfel, au fost deferiti justitiei, in ultimele 12 luni, 910 inculpati, dintre care sase si-au recunoscut integral faptele, prin acorduri de recunoastere a vinovatiei.
Potrivit raportului de activitate, au fost trimisi in judecata sase deputati, intre care un fost vice prim-ministru si un fost ministru, trei senatori, printre care un fost ministru, un membru al Parlamentului European, cinci presedinti si un vicepresedinte de Consiliu Judetean, 39 de primari si viceprimari, trei consilieri ai unor ministri, doi directori ai unor trusturi de presa, un rector si un prorector universitar, 11 judecstori, nous procurori, 22 avocati, 28 ofiteri de politie, 20 de oficiali vamali, 53 de jandarmi, opt ofiteri superiori din MApN, sase comisari de Gards Financiars, trei de la Garda de Mediu, un prefect si doi subprefecti, un fost presedinte ANAF, un presedinte de la Camera de Comert si Industrie, un presedinte, un vicepresedinte si un secretar general de la Autoritatea de Supraveghere Financiara, un presedinte de la Autoritatea Nationala de Restituire a Proprietatilor, opt directori de la Agentia de Plati si Interventii tn Agricultura, un presedinte de la Federatia Romana de Fotbal, unul de la Liga Profesionista de Fotbal si unul de la Federatia Romana de Box.
Totodata, instantele au dat 281 de hotarari de condamnare privind 857 de persoane judecate in dosare ale DNA, intre acestea numarandu-se patru actuali si fosti ministri, un fost europarlamentar, patru deputati dintre care un fost prim ministru, un senator, 11 primari, cinci judecatori si trei procurori dintre care un adjunct al procurorului general.
In raport se mai arata ca, potrivit unui sondaj INSCOP din 20 mai, 50,3 la suta din populatie considera ca DNA este implicata in mare si foarte mare masura in combaterea coruptiei si ca, potrivit Eurobarometrului, ponderea investigatiilor de succes in materia infractiunilor de coruptie din Romania este de 34 la suta, in vreme ce media europeana este de 26%. DNA mai mentioneaza ca, potrivit Raportului Anticoruptie al UE, „a obtinut rezultate semnificative in circumstante dificile”.
Sursa: Mediafax