Aproape 40 de persoane au murit din cauza drogurilor in 2013, la nivel national, cele mai multe decese inregistrandu-se in Bucuresti si Ilfov, se arata in Raportul national privind situatia drogurilor 2014, intocmit de Agentia Nationala Antidrog (ANA). Potrivit sursei citate, in 2013, Institutul National de Medicina Legala (INML) a raportat 30 de decese cauzate in mod direct de consumul de stupefiante. Dintre acestea, 28 au avut loc in Bucuresti si cate unul in judetele Ilfov si Arad.
Tot anul trecut au fost identificate de catre medicii legisti si noua cazuri in care moartea, chiar daca a survenit din alte cauze, s-a dovedit ca a avut legatura cu consumul de droguri. In acelasi timp, potrivit ANA, in 2013, 1.054 de cosumatori de droguri injectabile au contactat boli infectioase, numarul acestora mentinandu-se aproximativ egal cu cel inregistrat in 2012, cand au fost 1.110 cazuri, si in 2011, cand au fost luate in evidenta 934 de situatii de acest fel.
Anul trecut, autoritatile au stabilit ca numarul persoanelor care isi administreaza droguri injectabile si care au contactat virusul HIV a „crescut alarmant”. Astfel, dintre cei 809 consumatori de droguri de acest gen testati HIV, 398 au fost seropozitivi, „ceea ce reprezinta o dublare a acestui tip de prevalenta fata de anul anterior”, se arata in Raportul Agentiei Nationale Antidrog.
In ce priveste infectarea cu hepatita de tip B, din 423 de narcomani testati, pentru 117 rezultatul a fost pozitiv. Dintre acestia, 98 au fost barbati, iar 19, femei.
Sursa: Mediafax