Numarul romanilor arestati in 2011 a crescut cu 78%, reprezentand o medie de 23 de persoane pe zi, adesea aceleasi, de cele mai multe ori minori, a anuntat luni Michel Gaudin, prefectul Politiei din Paris, prezentand raportul pe anul trecut, relateaza postul Europe1 in pagina electronica.
Prezentand datele, prefectul a insistat asupra romanilor, precizeaza postul francez de radio. Dar pentru a nu fi calificat drept „xenofob”, Gaudin si-a luat „toate masurile de precautie”, subliniind ca se bazeaza pe date prezentate ca „obiective si incontestabile” inainte de a insista asupra „actiunilor” unei anumite populatii, si anume cea romana.
Conform datelor prezentate, in pofida unei scaderi a nivelului infractionalitatii din Paris, la nivelul intregului an, cu 1,52 la suta, numarul arestarilor romanilor a „explodat” cu 78%, potrivit postului.
In opinia prefectului politiei din capitala franceza este necesar ca acest fenomen sa nu mai fie ignorat. „De ce sa-l negam? Aceste persoane se livreaza unor activitati care constau in furturi din DAB-uri (distribuitoare automate de bancnote), furturi de telefoane mobile, cersit bazat pe sisteme de retele de exploatare, un termen insuficient de dur, a minorilor”, a precizat Gaudin.
„Cred ca ar fi complet imoral sa nu ne ocupam de acesti copii, care sunt (tratati ca) adevarati sclavi”, a continuat oficialul. „Nu este vorba despre nicio stigmatizare, ci despre a constata si a actiona astfel incat sa putem anihila aceste retele, deosebit de prezente in regiunea pariziana”, a subliniat el.
De mai multe luni, cu ajutorul a aproximativ zece politisti veniti de la Bucuresti, politistii parizieni au procedat la realizarea unei „harti” detaliate a retelelor romanesti „implantate” in capitala Frantei. Pana in prezent, anchetatorii au identificat 1.300 de persoane, potrivit Europe1.
Sursa: Mediafax