Numarul masinilor second-hand inmatriculate in Romania a fost, in primele doua luni ale anului, de peste 30.600 de unitati, de aproape patru ori mai mare decat cel consemnat in cazul autovehiculelor noi, dar sub nivelul inregistrat in aceeasi perioada din 2013, arata datele Directiei Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor /DRPCIV/.
Potrivit statisticii oficiale, in intervalul ianuarie — februarie 2014, au fost inmatriculate 30.618 unitati de masini rulate, in scadere cu 10,52% fata de aceeasi perioada din anul anterior, cand se inregistrasera 34.219 unitati. Numarul respectiv este de 3,5 ori mai mare decat cel consemnat in cazul inmatricularilor de masini noi, care au ajuns la 8.768 de unitati.
In topul inmatricularilor de autovehicule rulate conduce detasat marca Volkswagen, cu 8.608 unitati, urmata de Opel — cu 5.416 unitati, si Ford (3.581 unitati). Pe locurile urmatoare se claseaza Audi (2.094 de unitati), Skoda (1.346), Mercedes-Benz (1.223) si Renault (1.195).
Pe segmentul marcilor rare second-hand, datele DRPCIV mentioneaza: Porsche (35), Jaguar si Jeep (cate 16), Lexus (5), Lada (3), Ferrari, Maserati si Infiniti (cate doua unitati). Conform DRPCIV, parcul auto national din Romania ajunsese, la sfarsitul anului 2013, la aproximativ 5,98 milioane de unitati, in crestere cu 4,73% fata de aceeasi perioada din 2012. Din acest total, 4.693.651 exemplare erau autoturisme, iar peste 3,3 milioane aveau motoare pe benzina.
Totodata, 1,91 milioane de vehicule din parcul auto national erau mai vechi de 6-10 ani, iar 1,42 milioane de unitati aveau un grad de uzura cuprins intre 11 si 15 ani. Aproape 1,14 milioane de masini erau mai vechi de 20 de ani. In plus, la nivel general, 2,35 de milioane romani au preferat masinile Diesel, iar 3,32 de milioane cele pe benzina.
Sursa: Agerpres