Parlamentul unicameral de la Kiev (Rada Suprema) a adoptat marti un proiect de lege prin care Rusia este declarata „stat agresor”, iar autoproclamatele republici Donetk si Lugansk sunt calificate drept organizatii teroriste.
Declaratia mentionata a fost aprobata cu voturile a 271 de parlamentari din cei 298 prezenti la sedinta de marti a Radei Supreme, for ce numara 450 de locuri.
”Rada Suprema considera Federatia Rusa drept stat agresor care sustine terorismul si blocheaza activitatea Consiliului de Securitate al ONU si care pune in pericol pacea si securitatea internationala. Iar asa-numitele <<republici polare Donetk si Lugansk>> sunt considerate organizatii teroriste”, se arata in textul declaratiei, citit de la tribuna legislativului de catre presedintele Comisiei parlamentare pe probleme internationale, Anna Gopko.
In aceeasi declaratie, deputatii ucraineni face apel la comunitatea internationala ”sa recunoasca actul de agresiune impotriva Ucrainei, ocupatia de pe teritoriul ei”si, in acelasi timp, ”sa insiste asupra respectarii granitelor recunoscute international, pentru preveni crearea unui precedent periculos de incalcare grava a ordinii si securitatii mondiale stabilite dupa Al Doilea Razboi Mondial”.
Parlamentarii ucraineni considera, totodata, ”necesar ca presiunile asupra Rusiei sa fie intensificate, inclusiv prin introducerea unor noi sanctiuni, pentru a opri agresiunea din partea aceste tari si a o forta sa puna in aplicare toate prevederile acordurilor de pace de la Minsk”.
In acelasi timp, membrii Radei Supreme subliniaza necesitatea ca Ucraina sa primeasca ”sprijin militar pentru a-si intari capacitatile de aparare”, dar si ajutor umanitar pentru populatia afectata din estul Ucrainei.
Sursa: Agerpres