Grupul de hackeri Anonymous a atacat mai multe site-uri islamiste, insa actiunea lor, avand ca scop sa razbune victimele atentatelor de la Paris, pericliteaza ancheta autoritatilor franceze, care nu mai pot monitoriza discutiile jihadistilor pe forumuri, relateaza Le Point in editia electronica.
Hackerii de la Anonymous si-au indeplinit in weekend promisiunea de a ataca site-uri frecventate de jihadisti, in cadrul operatiunii OpCharlieHebdo, inchizand in special platforma Ansar Al Haqq, care gazduieste forumuri de discutii.
„Popor al lumii, momentul este grav: la 7 ianuarie 2015, libertatea de exprimare a fost lovita”, a denuntat Anonymous intr-o inregistrare video postata online sambata. „Nu ne putem lasa doborati, este datoria noastra sa reactionam (…). Anonymous trebuie sa aminteasca fiecarui cetatean ca libertatea presei este un principiu fundamental al oricarei democratii. Ne-am luptat intotdeauna pentru libertatea de exprimare; atacarea libertatii de exprimare inseamna atacarea Anonymous”, au conchis hackerii.
Actiunea Anonymous, desi pare sa aiba intentii bune, a fost insa foarte criticata. Inchiderea unor platforme jihadiste, fara a se coordona cu fortele de ordine, priveaza autoritatile de un instrument necesar pentru monitorizarea discutiilor islamistilor.
Serviciile de informatii ar putea astfel sa piarda urma unor internauti suspecti, deoarece atacul Anonymous ii determina sa isi schimbe modalitatile de comunicare electronica. Insa grupul de hackeri nu intentioneaza sa coopereze cu autoritatile, care in alte cazuri sunt tintele atacurilor sale.
In acelasi timp, grupuri de hackeri jihadisti, printre care Fallaga Team sau AnonGhost, isi continua actiunile impotriva intereselor franceze, fara sa fi obtinut rezultate spectaculoase pana in prezent. Site-ul Consiliului general al Departamentului Lot a fost piratat si ducea catre pagini cu discursuri fundamentaliste, dar situatia a fost remediata dupa cateva ore.
Sursa: Mediafax