Politia orasului Seini a organizat, ieri, 10 aprilie, intre orele 10.00 – 14.00, o actiune in scopul prevenirii accidentelor de circulatie si a incalcarii regimului de viteza. Au fost controlate 43 de autovehicule si pentru abaterile constatate au fost aplicate 12 sanctiuni contraventionale, cu amenzi in valoare de 3800 de lei. De asemenea, politistii au ridicat doua permise de conducere.
Politistii de la Politia orasului Ulmeni, Sectia Rurala Farcasa si de la Posturile de Politie Asuaju de Sus si Basesti au efectuat o actiune pe linia prevenirii infractiunilor silvice si pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale si a comertului ilicit, pe raza localitatilor Arinis, Asuaju de Sus si Basesti.
La Arinis, politistii au identificat o femeie de 57 de ani, care detinea la domiciliul sau tigari de provenienta ucraineana, in scopul comercializarii. Aceasta a fost sanctionata contraventional si de asemenea, a fost confiscata cantitatea de 780 tigarete, in valoare de 390 lei.
La Asuaju de Sus, politistii au oprit in trafic o autospeciala, condusa de un tanar de 21 de ani, din Salsig, care transporta cantitatea de 7,5 mc lemn de foc fasonat, pentru care nu detinea documente legale de provenienta. Conducatorul auto a fost sanctionat contraventional, iar cantitatea de material lemnos, in valoare de 800 lei, a fost ridicat in vederea confiscarii. Valoarea sanctiunilor aplicate in cele doua cazuri este de 3000 lei.
Sursa: eMM.ro