Poliţiştii au acţionat, de la începutul anului, pentru siguranţa călătorilor, fiind organizate peste două mii de patrule. Astfel, au depistat 50 de persoane urmărite naţional şi internaţional, precum şi 62 de minori lipsiţi de supraveghere care au fost redaţi familiilor sau internaţi în centre de plasament. Au fost depistate peste patru sute de persoane bănuite de comiterea de infracţiuni şi s-au dat o mie de amenzi.
”Peste 2.000 de patrule de poliţişti au acţionat în lunile ianuarie şi februarie pentru ca persoanele care folosesc transporturile aeriene, navale şi feroviare să ajungă în siguranţă la destinaţie. La acţiunea coordonată de Direcţia de Poliţie Transporturi, în perioada 11 ianuarie – 15 februarie 2019, au participat toate structurile teritoriale de transporturi. Astfel, poliţiştii au fost prezenţi în 195 de gări, aerogări, obiective economice, rute feroviare şi navale pentru prevenirea faptelor antisociale, asigurarea respectării legii şi pentru a răspunde solicitărilor cetăţenilor”, au anunţat, duminică, reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Potrivit acestora, poliţiştii au efectuat peste 2.000 patrule în staţiile de cale ferată şi au fost prezenţi în peste 2.200 de trenuri de călători pentru a se asigura că oamenii ajung cu bine la destinaţie.
Astfel, s-au depistat 50 de persoane urmărite naţional şi internaţional, precum şi 62 de minori lipsiţi de supraveghere care au fost redaţi familiilor sau internaţi în centre de plasament.
”În această perioadă, poliţiştii de la transporturi au desfăşurat 112 acţiuni pentru prevenirea furturilor, contrabandei şi a migraţiei ilegale, precum şi pentru verificarea legalităţii activităţilor de comerţ şi taximetrie, în zona gărilor, porturilor şi aeroporturilor. În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au întocmit 481 de dosare penale în care efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt şi tragerea la răspundere a celor responsabili de comiterea unor fapte penale”, au mai precizat poliţiştii.
Aceştia au identificat 404 persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni, 302 dintre acestea fiind depistate în flagrant delict. De asemenea, au depistat 26 de persoane ce deţineau ilegal droguri, iar de la 12 persoane care sunt cercetate pentru contrabandă poliţiştii au ridicat peste 13.000 de ţigarete.
În cadrul dosarelor penale instrumentate, poliţiştii au efectuat 16 percheziţii domiciliare la persoane bănuite de furturi din vagoane de marfă, furt de relee din sistemul feroviar şi fapte de tâlhărie.
Faţă de 33 de persoane a fost luată măsura reţinerii, pentru 15 dintre acestea instanţele de judecată au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile, iar faţă de 4 a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Pe parcursul acţiunii, poliţiştii de la transporturi au aplicat peste 1.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 500.000 de lei, celor care au încălcat normele în vigoare. De asemenea, au confiscat bunuri în valoare de peste 85.000 de lei.