Mai multe actiuni pentru prinderea hotilor de lemn au demarat ieri, 29 septembrie, politistii din Ocna Sugatag si Viseu de Sus. Patru persoane au fost prinse transportand arbori taiati ilegal, iar acum sunt cercetate de oamenii legii.
Politistii de la Sectia 5- Politie Rurala Ocna Sugatag au desfasurat controale silvice pe raza comunelor Desesti si Budesti, in zonele numite ,,Sesuri” si ,,Mlaci”. Oamenii legii i-au identificat Gheorghe B. (38 de ani) si Vasile C. (24 de ani), ambii din Budesti. Primul transporta arbori verzi, nemarcati, de esenta rasinoase cu o caruta, iar al doilea, cu un tractor.
Cei doi duceau lemnele, pe drumul ,,Mariutei” spre Budesti, cand au fost surprinsi de catre politisti si au recunoscut ca arborii taiati proveneau din padurea Primariei Desesti. Persoanele in cauza vor fi cercetate sub aspectul savarsirii infractiunii de taiere ilegala si furt de arbori.
Si la Viseu de Sus, au fost identificati doi indivizi care au savarsit infractiuni la regimul silvic. Gheorghe M. si Nicolae M., ambii din Viseu de Sus, s-au deplasat intr-o padure proprietate privata, din locul numit ,,Pristacele”. De acolo, cei doi au taiat ilegal si sustras sapte arbori de fag, verzi si nemarcati, cu un volum de peste 9 mc. Valoarea estimata este de peste 800 lei.
Politistii efectueaza cercetari fata de cei doi viseuani pentru comiterea infractiunilor de taiere ilegala si furt de arbori.
Sursa: I.O.