Ministrul interimar al Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat vineri seara că nu i-a solicitat fostului director general de la TAROM, Mădălina Mezei, să reţină avioane la sol, precizând însă că a întrebat-o pe aceasta ce parlamentari zboară şi dacă totul este în regulă.
„Nu i-am cerut să ţină niciun avion la sol, nici nu aveam cum să îi cer doamnei (Mădălina Mezei, n.r.) să ţină avioanele la sol. Ca să ţii un avion la sol trebui să aibă nişte probleme tehnice. Dacă se va întâmpla la un moment dat ca un avion să aibă probleme tehnice nu este vinovat ministrul Transporturilor. Nu puteam eu să cer. Cui să cer? Să mă duc eu la piloţi? Să mă duc eu la mecanici? Să mă duc eu să scot o piuliţă, un senzor, ce să fac eu la avioane?(…)Am întrebat-o într-adevăr pe doamna pe Mezei ce parlamentari zboară şi dacă totul este în regulă şi dacă vin cursele cum trebuie. Aflasem şi eu pe surse, ca toată lumea, de la opoziţie, că a-şi opri eu avioanele”, a explicat Răzvan Cuc, într-o conferinţă de presă susţinută la Ministerul Transporturilor.
Pe de altă parte, Cuc a subliniat că Mezei se încurcă în minciuni în condiţiile în care prima dată aceasta a vorbit de anulări de curse apoi de reţineri la sol.
„Doamna se încurcă în propriile minciuni. Am văzut că a zis prima dată de anulări de curse, apoi de reţinere la sol, că e vorba de patru sau de cinci aeronave. Doamna Mezei uită că cei din familia ei au dorit pentru ei sau pentru grupurile lor de interese numai funcţii de conducere? Chiar soţul dânsei a fost pus în funcţia de director general adjunct al TAROM, cu sprijinul celor de la PNL, şi după şase luni a fost dat afară, presupun că tot pentru incompetenţă”, a subliniat Cuc.
Referitor la DNA, ministrul interimar a subliniat că nu are nimic de ascuns şi aşteaptă să fie chemat.
„Voi da declaraţii, voi prezenta şi eu acte, voi cere şi eu lămuriri pentru că văd că mai nou toată lumea se duce la DNA. Foarte bine, dar du-te la DNA când ai dreptate nu când aduci pe piaţă nişte lucruri false”, a precizat oficialul MT.
Acesta a menţionat, totodată, că a primit mesaje de la piloţi care l-au felicitat pentru decizia luată, respectiv pentru demiterea acesteia de la conducerea TAROM, arătând, de asemenea, că Mădălina Mezei ar fi trebuit să protejeze TAROM nu familia şi prietenii pe care îi are în companie.
„Am primit mesaje de la foarte mulţi piloţi care m-au felicitat pentru decizia luată. Dânsa trebuia să facă nişte lucruri nu să îşi protejeze familia şi prietenii pe care îi are la TAROM, trebuia să protejeze compania TAROM”, a precizat sursa citată. AGERPRES