Executivul a aprobat alocarea a 360 de milioane de lei pentru programul de reabilitare termica a blocurilor, pe care premierul l-a prezentat ca pe un colac de salvare al unor firme cu activitate in constructii, dar care risca sa cada in mainile clientelei politice – pentru ca precedente au mai fost. ”Cetateanul va economisi bani la factura la energie termica” iar “economia romaneasca va da posibilitate firmelor sa aiba de lucru”, a declarat Emil Boc. Potrivit autoritatilor, pretul mediu pentru reabilitarea apartamentelor din tara este undeva spre 4.000 de euro pe apartamentul standard.
Ministrul dezvoltarii regionale si locuintei, Vasile Blaga, a spus ca in primii sapte ani au fost reabilitate doar 87 de blocuri cu 1.800 de apartamente, iar apoi a adaugat ca ”in cele doua luni dupa ce am emis normele am primit solicitari cu indicatori tehnico-economici aprobati in valoare de 785 de milioane de lei, deci dublu fata de suma pe care o avem la dispozitie”.
Vasile Blaga a precizat ca guvernul a alocat bani, in diferite procente, in functie de suma aflata la dispozitia guvernului pentru acest program, tuturor administratiilor locale care au inaintat solicitari cu indicatorii tehnico-economici aprobati. “Din cele 69 de primarii incluse in program, 37 de primarii au primit sumele cerute integral, adica 54% din total, 9 au primit peste 75%, iar 15 intre 50 si 75%. Nu au fost onorate integral sumele cerute in marile orase si in special in Bucuresti.”
Autoritatile publice locale trebuie sa identifice blocurile care urmeaza sa faca obiectul reabilitarii cu prioritate, in primul rand cele construite dupa proiecte anterioare anului 1990 si sa trimita situatiile direct la Ministerului Dezvoltarii Regionale si Locuintei, in termen de o saptamana, urmand ca situatia detaliata a sumelor alocate si a destinatiei acestora sa fie publicata pe site-ul ministerului.
Programul de reabilitare termica a blocurilor prevede din totalul cheltuielilor 50% sa fie platite din bugetul de stat, 30% – de primarii si 20% – de beneficiari.
CITESTE SI:
Sursa: Ioana Osan