Lucrarile de reabilitare demarate de catre Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale pe soseaua de legatura dintre Baia Mare si judetul Satu Mare au intrat in impas. Grupul de firme care a castigat contractul este in intarziere cu executia, dupa cum a mentionat presedintele Consiliului Judetean Maramures, iar acum se fac presiuni pentru respectarea termenilor asumati. Mircea Man a declarat pentru eMaramures ca, din informatiile pe care le detine, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a dat un ultimatum celor care au castigat licitatia si ca, in perioada imediat urmatoare va urma si un control amanuntit pe traseu.
“Sunt in intarziere cu aproape o luna, motiv pentru care s-a transmis un ultimatum. Nu sunt adevarate zvonurile conform carora nu ar exista bani. Dimpotriva, exista fonduri disponibile si chiar se acorda bonusuri daca lucrarea se va incheia mai repede”, a aratat seful administratiei maramuresene.
Drumul European (DE) 58 a fost trecut la finele lunii februarie in administrarea a doua societati care au castigat contractele de reabilitare. Tronsonul Baia Mare – Satu Mare – Halmeu a fost atribuit grupului de firme KFT/Vegyepszerzrt din Ungaria.
Initial, directorul consortiului maghiar, Ioan Harkel, a declarat ca se vor grabi sa incheie lucrarile pentru a beneficia de bonusul promis de catre minister. El a aratat de asemenea ca se va incepe executia atat portiunea dinspre Baia mare cat si din Satu Mare si Halmeu. Pana la aceasta ora insa, pe zona Maramures nu s-a lucrat absolut deloc, singurele interventii putand fi observate in judetul vecin, mai exact intre Ciuperceni, Botiz si intrarea in municipiul Satu Mare.
“Intr-o saptamana, maxim doua, ministrul Anca Boagiu va veni in Maramures pentru a vedea situatia de pe DE 58. Am discutat deja si pentru urgentarea lucrarilor pe portiunea Baia Mare – Dej. Cred ca in acest an, aproximativ 80% din drum va fi gata pe zona Maramures. Ma refer aici la tronsonul pana in Buciumi, pentru ca pe Mesteacan se impun consolidari si lucrari de amploare, ca urmare e mai complicat”, a adaugat Man, pentru eMaramures.
DE 58, atat pe portiunea spre Dej cat si pe cea spre Satu Mare trebuie reabilitat complet pana in ianuarie 2012, potrivit oficialilor de la Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale. Tronsonul Baia Mare – Satu Mare urmeaza sa fie largit, avand o platforma de 9 metri, cu parte carosabila de 7 metri si acostament de un metru. Lucrarile pe acest segment de sosea se vor ridica ka 149,97 de milioane de lei, in timp ce pe ruta Baia Mare – Dej vor fi cheltuite peste 240,93 de milioane.
Sursa: Larisa Cordea