Legenda Stelei, Helmuth Duckadam, (59 de ani), s-a declarat emoționat după ce polonezul Donald Tusk, președintele Consiliului European, l-a oferit drept exemplu românilor în discursul ținut joi seară la Ateneul Român.
„Am văzut cu familia evenimentul. Am fost surprins pe finalul discursului, când mi s-a pomenit numele. Nici prin cap nu-mi trecea că va spune asta! Sunt foarte mândru și foarte fericit că mi se pomenește numele la un asemenea nivel. Sunt foarte emoționat! Mi s-a părut un moment unic și de aceea m-am uitat la acest eveniment, chiar dacă nu mă mai interesează politica. Nu, nu am fost invitat la acest eveniment. Dacă aș fi fost acolo, emoțiile ar fi fost foarte mari! Mă bucur că și după 33 de ani performanța Stelei este apreciată. Sper că se vor găsi resurse pentru a ajuta sportul românesc, pentru că am decăzut”, a declarat Helmuth Duckadam la TV Digi Sport.
″Dar episodul care mi s-a întipărit cel mai bine în memorie a fost finala Cupei Campionilor Europei la fotbal de la Sevilia, din 1986, când Steaua Bucureşti a învins FC Barcelona. Şi aş vrea să fac un apel la toţi românii să apere, în România şi în Europa, fundamentele civilizaţiei noastre politice – libertatea, integritatea, respectarea adevărului în viaţa publică, statul de drept şi Constituţia. Să le apere cu aceeaşi hotărâre cu care Helmuth Duckadam a apărat acele patru penalty-uri la rând. Atunci şi mie mi s-a părut imposibil, dar el a reuşit. Şi voi veţi reuşi. Pe această cale, vă asigur de tot sprijinul meu. Vă mulţumesc″, şi-a încheiat Donald Tusk joi seară discursul rostit integral în limba română pe scena Ateneului Român.