După meci, antrenorul băimărenilor, Mihai Iosif, a evidențiat faptul că elevii săi au ratat deosebit de mult și, totodată, a precizat că favorită la titlu este CSA Steaua.
„Ăsta e fotbalul, păcat. Am ratat extrem de mult, din păcate. Cred că am arătat un fotbal bun și am dominat meciul de la început și până la final. În anul când am promovat cu Rapid parcă a fost o luptă mai crâncenă.
Eu tratez pe absolut toată lumea cu respect și o să încercăm să câștigăm cât mai multe puncte. Avem alături toți oamenii din Baia Mare. Am discutat ceva pe termen lung, sper să reușim anul ăsta să trecem hopul.
Vreau să felicit jucătorii, atât timp cât dau totul merită asta. Anul ăsta trebuie să ne salvăm, la anul ne dorim să promovăm, din ce am vorbit cu conducerea.
Favorită la promovare e CSA, nu știu dacă-și vor rezolva problemele. După e plutonul până la locul 8”, a spus Mihai Iosif după meci.
Oțelul Galați – Minaur Baia Mare 1-0
Oțelul Galați și-a trecut în cont prima victorie după patru rezultate nerfavorabile. Formația dirijată de Dorinel Munteanu rămâne, însă, pe loc de play-out după succesul de acasă cu Minaur Baia Mare, grație reușitei lui Jardan din minutul 37.
Echipele de start!
Oțelul Galați: Dur Bozoancă – Rus, Yabre, Azinovic, Panait – Cisotti, Neagu, Jardan – Maxim, Bokhashvili, Nica
Minaur Baia Mare: Costache – Alexe, Oiță, Mondragon, Simion, Neacșu – Văsălie, Gneba, Donca, Chitaș – Stanciu
După această partidă, gălățenii se vor duela cu Ripensia Timișoara pe 26 noiembire, de la ora 11:00, iar băimărenii se vor confrunta cu ACS Viitorul Tg. Jiu tot pe 26 noiembrie, de la ora 11:00.