Papa Francisc a cerut iertate in numele Bisericii „pentru scandalurile care au avut loc il ultimul timp la Roma si la Vatican”, la inceperea audientei generale din piata Sf. Petru, relateaza EFE. Papa Francisc, cu o figura vizibil preocupata, s-a oprit din citirea catehezei pe care o avea pregatita referitoare la familie si a exclamat: „Stiu ca Iisus este realist si este inevitabil sa existe scandaluri, vai insa de omul care provoaca scandal”.
„In numele Bisericii va cer iertare pentru scandaluri care s-au produs la Roma si la Vatican. Va cer iertare”, a adaugat el, continuand sa citeasca predica pe care o avea pregatita. Desi Suveranul Pontif nu a facut referire la niciun caz particular, saptamana aceasta a fost publicata o scrisoare adresata Papei si semnata de 13 episcopi in care denuntau modul cum se desfasoara Sinodul asupra familiei.
Unii cardinali au confirmat existenta scrisorii, dar au pus sub semnul indoielii continutul publicat si lista semnatarilor. Cardinalul Pell a declarat ca o scrisoare trimisa Papei are caracter confidential si trebuie sa ramana astfel si ca nici textul, nici semnatarii nu corespunzand presupusei scrisorii.
In fata scandalului suscitat, purtatorul de cuvant a Vaticanului, Federico Lombardi, a calificat marti drept „un act de subminare” publicarea acestei scrisori. Cardinalul german Ludwig Müller, prefect al Congregatiei pentru Doctrina Credintei, care apare printre semnatari, a asigurat ca asista la un alt Vatileaks – scandalul cu care s-a confruntat Vaticanul, in 2012, cand au ajuns in presa documente rezervate papei.
Pe de alta parte, saptamana trecuta preotul polonez Krzysztof Charamsa, teolog in Congregatia pentru Doctrina Credintei si secretar adjunct al Comisiei Teologice, a dezvaluit ca este homosexual si ca are un partener. Purtatorul de cuvant al Vaticanului a calificat declaratiile lui Charamsa drept „foarte grave si iresponsabile”, fiind facute cu cateva zile inainte de inceperea Sinodului asupra Familiei, si a anuntat expulzarea acestuia din Congregatie.
Sursa: Agerpres