Recensământul populației României, programat pentru 2021, va fi amânat cu un an din cauza pandemiei. Autoritățile au decis că este mai bine ca recensământul să nu aibă loc anul acesta, pentru că foarte multe persoane sunt în izolare sau în carantină instituționalizată și recenzorii s-ar putea îmbolnăvi ușor.
Oamenii de pe teren, spun reprezentanții Institutului Național de Statistică, s-ar fi putut infecta ușor.
Andrei Tudorel, președintele INS România: „Nu era indicat ca în această etapă să mergem, chiar și la o mică parte din populație să culegem aceste date pe teren la ușa fiecărei locuințe”.
Numărarea locuitorilor din România va avea loc abia în luna iunie, anul viitor, iar pentru prima dată, datele vor fi colectate online.
În prima etapă vor fi colectate date personale ale populației din diverse surse. În a doua etapă oamenii vor fi invitați să acceseze o platformă online unde să completeze date personale cum ar fi de exemplu religia, iar în mediul rural primăriile îi vor ajuta pe oameni.
Ultima etapă este cea în care cei care nu au completat datele pe internet vor fi contactați la domiciliu.
Vladimir Alexandrescu, purtător de cuvânt INS: „Dacă până acum se apela la formulare scrise și recenzorul completa datele capului gospodăriei, și era o a doua etapă transcriere în baza de date, de data aceasta recenzorul vine cu o tabletă”.
Înainte ca proiectul să fie aprobat s-au făcut mai multe analize pentru a vedea dacă oamenii preferă varianta online. Tinerii, în special, au răspuns în proporție mare că preferă recensământul pe internet, în timp ce unele persoane nu sunt de acord cu noua metodă.
Există și localități unde autoritățile așteptau recensământul de anul acesta. Popești Leordeni, de exemplu, este în carantină deși, spune administratorul orașului, numărul de locuitori este aproape triplu.
Alin Todireanu, administrator public al Popești-Leordeni: „Noi ne raportăm la această populație de 42.000 de locuitori. Situația reală noi ne-am calculat și sărim de 115.000, 120.000 și ne-am raportat la o medie națională pe țară pe locuințe colective și gospodării”.
Anul acesta se va desfășura doar recensământul agricol, care va începe în luna mai și va dura două luni.