O firma de paza care apartine unei directoare de la Ministerul Apararii Nationale (MApN) si care a facut afaceri cu statul roman timp de un an, mai precis cu Ministerul Muncii, a fost nevoita sa isi rezilieze contractul in Maramures. Chiar sub nasul celor de la ITM, firma nu si-a platit angajatii si a intarziat depunerea contractelor de munca.
Firma, cu sediul in Prahova, este detinuta de Gabriela Voicu, director al Oficiului pentru Cultul Eroilor din cadrul MapN, si a facut timp de un an afaceri cu statul. Mai exact, angajatii societatii pazeau sediile ITM-urilor din toata tara. Salariatii firmei de paza spun ca nu si-au luat lefurile de luni intregi, mai mult, societatea a intarziat si depunerea contractelor de munca la Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Maramures.
“Am lucrat din data de 31 august si primul salariu l-am luat in luna noiembrie. Eu nu mi-am mai luat banii care trebuia sa ii primesc pentru ultimele doua luni. Si, lucrand doar patru luni, nu am dreptul nici la somaj”, a spus Cristinel Pop, unul dintre angajatii firmei care asigura paza ITM Maramures.
Cei 1.100 lei pe care nu i-a mai primit Cristinel reprezinta pentru el singurul venit. Reprezentantii ITM Maramures cunosc bine situatia. Cristinel Pop nu este singurul angajat al firmei care s-a plans. Tocmai de aceea, contractul cu firma prahoveana a fost reziliat.
“Problema domnului Pop nu este singulara. Toti fostii angajati ai acestei societati se plang ca nu si-au primit drepturile banesti. Fiind o societate care si-a desfasurat activitatea pe raza judetului Maramures, a fost controlata si, contatandu-se unele deficiente, au fost aplicate sanctiuni”, a declarat Mircea Onea, purtator de cuvant al ITM Maramures.
Firma directoarei de la MapN a fost amendata pentru ca nu a depus la timp contractele de munca ale salariatilor. In ceea ce priveste insa acordarea salariilor, reprezentantii ITM sustin ca nu pot interveni in niciun fel, singura solutie fiind ca angajatii sa isi castige drepturile in instanta. Niciunul dintre reprezentantii firmei nu a putut fi contactat pentru declaratii.
Sursa: Calin Dragomir