Numerosi consumatori maramureseni au reclamat in ultima perioada la Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Maramures (CJPC) ca au cumparat paine acra, cu aspect „clicos”. Comisarii CJPC au spus ca e vorba despre sesizarile specifice acestei perioade, cand din cauza temperaturilor ridicate painea prezinta bacilul mezentericus. Numeroase reclamatii au fost primite si cu privire la produsele nealimentare si prestarile de servicii, numarul sesizarilor fiind mai mare cu 10 % fata de celelalte perioade ale anului.
Comisarii Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor Maramures s-au confruntat in sezonul de vara cu o crestere a numarului reclamatiilor fata de celelalte perioade ale anului. E vorba despre o crestere cu 10 % a sesizarilor primite, dupa cum afirma comisarul Adolf Hauler.
Consumatorii maramureseni reclama in general calitatea proasta a produselor nealimentare, dar si prestarile de servicii necorespunzatoare. Multe dintre sesizari sunt indreptate spre banci, dar comisarii CJPC recunosc ca nu au abilitatea sa intervina in rezolvarea acestor situatii.
Alti cetateni reclama serviciile prestate de unele societati de internet, aratand ca figureaza in evidenta acestora cu datorii, desi si-au platit la zi facturile. In ultima perioada s-au inregistrat si nemultumiri referitoare la calitatea painii. Consumatorii au sesizat ca aceasta prezenta un anumit miros si avea un aspect „clicos”.
„Ne-au fost semnalate probleme cu painea. E vorba de bacilul mezentericus care apare in lunile de vara. Painea prezinta un miros specific si este clicoasa, putin umeda”, a spus Adolf Hauler.
Bacilul mezentericus apare din cauza temperaturilor ridicate, a pastrarii necorespunzatoare a painii. Din aceasta cauza nu este recomandat ca painea sa fie tinuta in pungi sau spatii inchise, la fel cum nu trebuie acoperita cu folii din plastic.
Sursa: Camelia Tocaci