În weekend-ul care tocmai s-a încheiat, polițiștii au identificat în trafic 16 maramureșeni și un clujean care au condus autovehicule și au comis infracțiuni rutiere.
Astfel, opt maramureșeni cu vârste cuprinse între 23 și 59 de ani au condus autovehicule în timp ce aveau o alcoolemie între 0,41 și 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. Trei șoferi au fost testați cu aparatul drugtest care a indicat un rezultat pozitiv la consumul de substanțe interzise.
De asemenea, doi conducători auto de 27 și 65 de ani, au condus în timp ce aveau permisele de conducere suspendate și cu o alcoolemie de 0,83 respectiv 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Un tânăr de 25 de ani din Bârsana a condus un autoturism pe pe D.J. 186, în localitatea Nănești și a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 102 km/h, pe un segment de drum unde limita legală de viteză este de 50 km/h. Conducătorul auto le-a prezentat polițiștilor un permis de conducere care nu prezenta elementele unui document autentic. În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
Totodată, un maramureșean de 26 de ani și un clujean de 36 de ani au fost depistați de polițiști în timp ce conduceau autoturisme având permisele de conducere suspendate.
În toate cazurile polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul comiterii de infracțiuni rutiere, iar în cazul tânărului din Bârsana, polițiștii efectuează cercetări și pentru comiterea infracţiunilor de uz de fals şi complicitate la comiterea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.