Sarbatoarea Craciunului se apropie iar acest lucru aduce cu sine o doza mai mare de sensibilitate, dorinta de a darui dar si o vulnerabilitate crescuta fata de escrocii care profita de aceste momente cu o incarcatura emotionala deosebita.
Deseori suntem abordati pe strada, la telefon sau la usa locuintei de persoane care pretind ca sunt reprezentantii unor asociatii umanitare care colecteaza sume de bani in scopul salvarii unor vieti. „Voluntarii” care apeleaza la bunatatea noastra sunt bine instruiti, iar povestile lor par veridice. Ba chiar ofera chitante, pentru a nu trezi vreo suspiciune de frauda. Ulterior, aflam ca asociatia care se lauda cu diverse colaborari cu spitale sau centre de asistenta nu are intocmit vreun asemenea contract sau nici nu exista in realitate.
Avand in vedere aspectele prezentate anterior, politistii maramureseni recomanda cetatenilor sa manifeste mare atentie cui fac donatii pentru ca banii pe care-i ofera, de cele mai multe ori, nu ajung la destinatie ci sunt impartiti intre cei care i-au colectat.
Daca cetatenii doresc sa faca o donatie, se pot adresa direct organizatiilor nonguvernamentale sau bisericilor din apropierea locuintei lor pentru a fi siguri ca banii sau bunurile donate de ei ajung exact acolo unde doresc.
Tot in scop de a insela, escrocii posteaza pe retelele de socializare numeroase fotografii ale unor copii bolnavi, insotite de apelul de a dona banii necesari pentru tratamentul salvator.
Si in aceste situatii, cetatenii trebuie sa ia in considerare ca nimeni nu ofera ceva gratis. Traim intr-o societate in care nimic nu mai este gratis si trebuie sa avem mereu o doza de suspiciune atunci cand suntem anuntati ca am castigat un premiu.
Cunoasterea este o sursa de putere si de prevenire. Daca aceste escrocherii sunt cunoscute de publicul larg, oamenii se vor putea feri.
In acest sens, Inspectoratul de Politie al Judetului Maramures a informat si continua sa informeze cetatenii, prin intermediul Compartimentului de Analiza si Prevenire a Criminalitatii, cu privire la modurile de operare folosite de infractori si modalitatile prin care pot evita sa le devina victime.
Sursa: IPJ Maramures