Aşteptat cu nerăbdare, weekendul se apropie cu paşi repezi şi pe unii dintre dumneavoastră vă poate pune pe drumuri către destinaţii mai mult sau mai puţin îndepărtate. Orice loc alegeţi pentru a vă relaxa, e bine să vă gândiţi la siguranţa dumneavoastră. Pentru ca buna dispoziţie să nu vă fie umbrită şi pentru a nu fi prejudiciaţi, poliţiştii vă recomandă:
Nu uitaţi că există persoane care speculează orice neatenţie: cu un plus de vigilenţă sunteţi feriţi de evenimente nu tocmai plăcute.
Nu vă lăsaţi obiectele de valoare, bijuterii, portmonee, telefoane mobile, la vedere!
Evitaţi să păstraţi codul PIN alături de card. Dacă v-a fost sustras cardul, anunţaţi unitatea bancară despre acest lucru!
Este suficientă o clipă de neatenţie sau grabă pentru ca minorii să devină victime. Pentru a vă bucura de zâmbetul lor şi de liniştea familiei, reamintiţi-le principale reguli de autoprotecţie, asiguraţi-vă că ştiu numele complet, adresa şi numărul de telefon pentru a putea solicita ajutor în cazul în care se rătăcesc.
Şoferilor le este recomandat să conducă preventiv, cu viteză adaptată condiţiilor de drum, să nu se angajeze în efectuarea unor depăşiri riscante şi să nu uite că sunt responsabili şi de vieţile pasagerilor şi a celorlalţi participanţi la trafic.
Pentru că aplicarea legii nu are pauze, poliţiştii maramureşeni vor fi la datorie şi în acest week-end, 24 de ore din 24. Dacă sunteţi victima vreunei infracţiuni apelaţi cu încredere 112!