Interventiile neautorizate la instalatiile de gaz pot provoca evenimente tragice, soldate cu victime omenesti si pagube materiale; Apelati doar la specialisti si respectati strict regulile de siguranta care sunt esentiale pentru toti consumatorii de gaze naturale.
Adesea auzim la radio sau vedem la televizor stiri care ne cutremura despre explozii devastatoare in urma carora mai multe persoane sunt ranite, iar altele isi pierd viata. In multe dintre aceste cazuri cercetarile evidentiaza drept cauza a exploziilor taierea sau modificarea traseului tevilor de gaz din locuinte sau de pe casa scarii de catre persoane neautorizate.
Sa apelezi la un mester de ocazie pentru ceea ce pare a fi o lucrare simpla este pentru unii o „afacere buna” dar consecintele pot fi dezastruoase. Orice astfel de interventie reprezinta un risc major de explozie care poate afecta nu numai locuinta in care aceasta se produce, ci si pe cele din vecinatate, generand atat pagube materiale cat si accidentari grave, ori chiar pierderi de vieti omenesti. Aceasta trebuie sa dea de gandit fiecaruia dintre utilizatorii de gaze naturale si sa-i determine sa actioneze cu responsabilitate.
De aceea, compania E.ON Distributie Romania atrage atentia tuturor consumatorilor de gaze naturale sa nu faca nicio interventie la instalatiile de gaz fara a respecta una dintre principalele reguli de siguranta, si anume, sa apeleze numai la specialisti autorizati de catre Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei.
Improvizatiile, interventiile neautorizate, manevrarea incorecta a aparatelor alimentate cu gaze naturale, precum si utilizarea unor instalatii sau aparate defecte sau deteriorate au fost principalele cauze care au dus in anul 2014, numai in aria de activitate E.ON, la producerea a 19 explozii, soldate cu 13 victime, dintre care una a decedat.
Sfatul nostru este ca atunci cand va renovati locuintele sa aveti grija la manevrele pe care le faceti in apropierea tevilor de gaz sau a aparatelor care functioneaza pe baza de gaze naturale, pentru a nu afecta etanseitatea robinetelor sau racordurilor flexibile si astfel sa se permita acumularea de gaze naturale in incaperi. Nu in ultimul rand, este foarte important ca atunci cand doriti sa dezafectati o instalatie de gaz pe care nu o mai folositi, sa o faceti doar in baza unor documentatii tehnice aprobate de autoritatile abilitate si sa lasati operatiunea propriu-zisa in seama specialistilor.
Prin intermediul parteneriatului „Impreuna pentru siguranta”, Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (IGSU) si E.ON Romania deruleaza incepand cu anul 2012, la nivel national, campanii de informare, prevenire si constientizare a cetatenilor asupra pericolelor la care sunt expusi in cazul utilizarii necorespunzatoare a diferitelor surse de energie.
Sursa: E.ON Romania