Canicula prezentă aproape în fiecare vară, poate produce mari probleme de sănătate celor care nu respectă regulile de protecţie. Ea poate afecta grav organismul, putându-se ajunge chiar la deces.
Pentru prevenirea pierderilor de vieţi omeneşti, reprezentanții IGSU recomandă tuturor cetăţenilor câteva măsuri de protecţie:
Recomandări generale pentru populaţie:
- Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spaţii publice);
- Evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00 – 18.00;
- Purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
- Beţi 1,5 – 2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe şi ceaiuri călduţe (soc, muşeţel, urzici);
- Mâncaţi fructe şi legume (pepene, prune, roşii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă); mâncaţi echilibrat şi variat, insistând pe produse cu valoare calorică mică;
- Evitaţi băuturile ce conţin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare;
- Evitaţi alimentele cu un conţinut sporit de grăsimi, în special de origine animală;
- Nu consumaţi alcool – vă deshidratează şi vă transformă într-o potenţială victimă a caniculei;
- Menţineţi legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilităţi), interesându-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă ori de câte ori au nevoie;
- Nu lăsaţi copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
- Cereţi sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferinţă, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră;
- Persoanele care suferă de diferite afecţiuni îşi vor continua tratamentul, conform indicaţiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente;
Recomandări pentru limitarea creşterii temperaturii în locuinţe:
- ferestrele expuse la soare vor fi închise, jaluzelele şi/sau draperiile, trase ;
- ferestrele vor fi ţinute închise pe toată perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuinţă ;
- ferestrele se vor deschide seara târziu, noaptea şi dimineaţa devreme, provocând curenţi de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este inferioară celei din locuinţă ;
- se va închide orice aparat electrocasnic de care nu este necesar.