Și în acest sfârșit de săptămână jandarmii montani maramureșeni sunt prezenți pe traseele turistice și în stațiunile montane din județ în sprijinul turiștilor, pentru evitarea situațiilor nedorite și ajutorul celor aflați în dificultate.
Jandarmii montani recomandă iubitorilor de drumeții montane următoarele:
Înainte de a porni pe munte, informați-vă asupra traseului propus și a condițiilor meteo prognozate;
Urcați pe munte doar cu echipament adecvat anotimpului. Nu trebuie să vă lipsească lanterna, trusa de prim-ajutor și telefonul mobil;
Nu porniți singuri la drum, fără a informa despre intenția dumneavoastră o persoană cunoscută;
În cazul în care întâlniți animale sălbatice, nu vă apropiați de ele pentru a face fotografii sau pentru a le hrăni.
În cazul apariției unei situații în care să vă fie pusă în pericol siguranța, solicitați sprijinul jandarmilor prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112 sau adresați-vă direct jandarmilor aflați în patrulare.
Vă dorim un sfârșit de săptămână liniștit!