Sezonul rece afecteaza mai ales persoanele cu piele uscata, prin urmare ar trebui sa acordati atentie maxima ingrijirii tenului in aceasta perioada, daca doriti sa aveti un aspect impecabil. Pielea uscata apare ca urmare a unui deficit de sebum, produs de piele pentru a mentine hidratarea optima. Deoarece cantitatea de sebum este mai scazuta decat nivelul normal, pielea se poate inrosi, producand uneori senzatia de arsura si mancarime, informeazabecomegorgeous.com. Desigur, pentru a preveni asemenea simptome neplacute, va punem la indemana cateva trucuri utile pentru a remedia pielea uscata.
In primul rand, ar trebui sa va spalati fata zilnic. In acest mod, veti curata toate impuritatile acumulate peste zi si porii se vor deschide. Va sugeram sa folositi apa calda, nu fierbinte, fiindca aceasta ar putea distruge bariera naturala de sebum de care aveti nevoie pentru un ten hidratat si neted. In plus, va mai facem o recomandare: folositi apa minerala in loc de apa de la robinet, deoarece depunerile din apa de la robinet usuca tenul.
De asemenea, nu ar trebui sa folositi sapun, ci un gel de curatare conceput special pentru ten uscat. Cand va curatati tenul, incercati sa nu folositi produse care v-ar putea irita pielea uscata si inrosita. Mai bine intindeti gelul cu degetele, masand tenul cu miscari circulare blande. Si, in loc sa va stergeti fata cu un prosop, mai bine tamponati-va tenul uscat, pentru ca acesta sa devina putin umed.
Dupa ce v-ati spalat fata, aplicati o crema hidratanta special conceputa pentru tenul dumneavoastra. Aceasta trebuie aplicata cu miscari circulare direct pe tenul umed (pe fata si gat). Amintiti-va ca tenul trebuie hidratat nu numai in timpul zilei, asa ca ar fi mai bine sa repetati aceiasi pasi si inainte de a merge la culcare.
Se recomanda, de asemenea, sa folositi o data pe saptamana masti faciale special concepute pentru tipul dumneavoastra de ten. Astfel, veti elimina celulele moarte, iar tenul va fi mai neted si mai catifelat.
La final, nu ar trebui sa neglijati nici corpul, care merita aceeasi ingrijire ca si fata. Cand faceti dus, incercati sa folositi apa calduta, nu fierbinte. Folositi de asemenea un exfoliant pe baza de sare sau zahar pentru exfoliere si pentru eliminarea celulelor moarte.
Sursa: Mediafax