Pompierii militari maramureseni au intervenit la 9 situatii de urgenta în ultimele 24 de ore. Cele mai multe solicitari au fost pentru a lichida incendii de vegetatie uscata. În total au ars circa 39 de hectare de vegetatie în localitatile Borsa, Curtuiusu Mare, Strâmtura, Baia Mare, Peteritea si Sighetu Marmatiei.
De asemenea, militarii Detasamentului de Pompieri „ Capitan Marchis Adrian ” Baia Mare au lichidat doua incendii izbucnite în Copalnic si Coltau. La Copalnic au ars circa 25 de metri patrati dintr-o casa de locuit si mobilier divers, iar în Coltau au ars aproximativ 16 metri patrati dintr-un adapost de animale si o tona de fân.
Pentru evitarea producerii arderilor necontrolate, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta ,,Gheorghe Pop de Basesti” al judetului Maramures face apel la cetateni sa respecte urmatoarele masurile specifice de prevenire a incendiilor:
– sa nu utilizeze focul deschis în locuri cu pericol de incendiu si pe timp de vânt;
– sa nu utilizeze focul deschis la distante mai mici de 10 m fata de materiale sau
substante combustibile (casa, sura, depozit de cereale, padure etc);
– arderea miristilor, resturilor vegetale, gunoaielor, deseurilor si a altor materiale
combustibile sa se faca în locuri special amenajate;
– cetatenii sa se intereseze în prealabil la primarie în ceea ce priveste planificarea
zilelor si locurile special amenajate în care se aduna resturile menajere si vegetatia uscata din localitate în scopul arderii;
– arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deseurilor si miristilor sa se faca numai în
baza permisului de lucru cu foc, emis de catre primarii, dupa ce a fost informat în prealabil serviciul voluntar/privat pentru situatii de urgenta.
– sa asigure supravegherea permanenta a arderii si sa stinga jarul dupa încetarea acesteia.
Sursa: ISU Maramures