Peste circa o luna, 69 de someri din Baia Mare si Sighetu Marmatiei vor face cursuri de calificare in coafura, frizerie, manichiura si pedichiura. Oficialii Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca (AJOFM) Maramures spun ca aceste cursuri sunt o premiera pentru judet, deoarece somerii vor putea sa urmeze concomitent cele patru clase si sa decida ce li se potriveste mai bine pentru a profesa pe viitor. Cursurile vor dura circa cinci luni.
Grupele de someri care vor participa la cursurile de calificare si recalificare au fost formate deja. 44 de someri din Baia Mare si 25 din Sighetu Marmatiei, majoritatea femei, vor putea urma concomitent cursurile de coafura, frizerie, manichiura si pedichiura.
La ora actuala, la nivelul AJOFM Maramures, sunt in derulare opt cursuri de calificare in meseriile de bucatar, ospatar, cofetar, patiser, lucrator in constructii, inspector resurse umane, manager de proiect si lucrator in cresterea animalelor. Somerii vor fi instruiti atat in Baia Mare, cat si in Dumbravita si Coltau.
Alte cursuri de calificare si recalificare vor fi organizate pentru somerii care vor sa lucreze ca bucatari, administratori pensiuni, muncitori in cresterea animalelor si muncitori in domeniul hotelier.
Sursa: Adina Timis