Cea mai mica femeie din lume este o liceana din India, care masoara 62,8 cm, a anuntat vineri Guinness, care inregistreaza recorduri. Jyoti Amge a primit acest ‘titlu’ cu ocazia celei de-a 18-a aniversari, pe care a sarbatorit-o in familie, la Nagpur (520 km est de Bombay, vestul Indiei), relateaza agentia Belga.
‘Ea masoara 62,8 cm. A fost masurata de trei ori in 24 de ore, pentru ca inaltimea poate avea usoare variatii intr-o zi‘, a anuntat Rob Molloy, oficial al Guinness. ‘Medicii au masurat-o de trei ori in prezenta noastra, in pozitie culcata si in picioare. Am facut o medie’, a adaugat el.
Tanara si-a primit certificatul cu un zambet, sub privirile parintilor. ‘Sunt foarte fericita ca detin acest record’, a spus fata, imbracata intr-un sari traditional.
Jyoti Amge, care sufera de acondroplastie, o boala a oaselor care mentine corpul uman la dimensiunile unui bebelus de patru luni, viseaza la o cariera de film la Bollywood, spune tatal ei.
Precedenta detinatoare a titlului de cea mai mica femeie din lume era o americanca de 69,49 cm, Bridgette Jordan, din Illinois, a mai spus Rob Molloy.
Sursa: Agerpres